14 sept. 2015

Giveaway 8000 likes

În dimineaţa asta, de la geamul unui etaj zece, văd o bucată de Bucureşti înzecit mai agitat, cu multe maşini, claxoane, părinţi cu copii de mână, trotuare pline şi rânduri lungi la florăria din colţu` străzii. E prima zi de şcoală. Câte emoţii în sufletele tuturor!

Îmi amintesc de mine în clasa I (6 ani), că-mi era frică să nu fiu lăsată acolo de tot. Şi eram supărată că nu voi mai merge la grădiniţă niciodată. Au trecut aproape 30 de ani de-atunci. Au trecut, iar acum sorb din cafeaua mea, gândindu-mă la ceilalţi 30 rămaşi, dar n-apuc să-mi imaginez prea multe, că trebuie să scot plăcinta cu dovleac din cuptor. E rumenă, îndesată cu miez de nucă şi-mi umple toată casa cu aromă de scorţişoară şi bostan copt. Săracii şcolari, zic şi zâmbesc. Pe unii îi aşteaptă peste 12 ani de experienţe diverse în câmpul învăţământului, ba chiar şi mai diverse după absolvire.

~ scurt moment de molfăială ~


N-am format niciodată vreun gând, c-aş putea să creez ceva cu propriile mâini. Credeam că o sa am doar un job, cu task-uri repetitive şi nici o brumă de artist, de creaţie, de imaginaţie, de diversitate. Job am, dar mai frumos e timpul petrecut separat, într-un loc plin de lucruri colorate, unde ideile cresc, sunt libere şi-mi dau încredere să dezvolt, să continui.


Viaţa întreagă s-a schimbat de când m-am implicat în proiecte noi, independente, pe termen lung, astfel că pagina mea Quilling Gifts a ajuns la 8.000 de like-uri, număr rotunjit de cei care îmi urmăresc activitatea şi mă încurajează să continui. Voi pregăti un GIVEAWAY în curând, plus un tutorial cu ghinde, nuci şi castane.
Pe curând!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu