Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta toamna. Afișați toate postările

30 oct. 2015

Adio, toamnă!

În ultima perioadă am primit multe vești bune, m-am reîncărcat cu energie pozitivă din întâlnirile cu oameni pe care nu-i mai văzusem demult, am mai învățat chestii noi, două trei chiar și despre mine. Cât de interesantă e viaţa după 30 de ani! : ))

În atelier, toamna e pe sfârşite. N-am reuşit să lucrez tot ce mi-am propus, dar sunt mulţumită că am încercat modele noi şi că am pe listă comenzi pentru evenimente ce vor avea loc abia anul viitor. Sunt absolut încântată că am ales hârtia ca metodă de transformare a ideilor în lucruri.


Crizantemele sunt parte din florile mele preferate, cu mirosul lor amărui, găsite la orice colţ de stradă, rezistente şi două săptămâni, în culori ce mi se lipesc de retină şi-mi înfloresc pe dinăuntru, amintindu-mi de grădina bunicii, de mâinile ei adunând buchete să-mi dea la plecare, să am şi acasă. De dor şi drag, dintr-o bucată de hârtie, am modelat fiecare petală delicată pentru primul meu topiary, pe care sper să vi-l arăt până la prima ninsoare. Aşa-i că nu mai e mult? Brrrr... 


Și ghindele, vai cât îmi sunt de dragi! Le adun din parcuri şi le pun la copt în cuptor până se usucă şi capătă o culoare arămie. Toată casa miroase a lemn, a rășină, a stejar mândru în fața unui soare blând și a ploilor prietenoase. Din ghinde se pot realiza coronițe pentru ușa casei, se pot folosi ca decor pentru mesele festive sau se pot colora împreună cu cei mici.

Detalii despre fiecare produs prezentat, găsiti în magazinul meu online www.cadourifistichii.com
Pe curând!

26 oct. 2015

Dovleci Fistichii

Toamna continuă, mai înnorată zilele astea, dar la fel de frumoasă și creativă. Timpul meu liber de job, plin de handmade, are sens, culoare, imaginație, clienți cu dorințe schimbătoare sau hotărâte, shopping prin magazinele de profil, prieteni, plus un curs de illustrator care mă va ajuta să dau o formă ideilor mele.
Îmi doresc să mai fac un curs de croitorie, dar ăsta e un plan îndepărtat față de cele actuale. E pe listă oricum.

Alți dovlecei, rotunzi, colorați, numai buni pentru mărturii la evenimentele de sezon, pe care i-aș realiza în așa multe forme, încât toamna ar ține loc și de iarnă până m-aș sătura de ei. Profit de mirosul lor aproape în fiecare zi, cu fiecare plăcintă coaptă, savurată alături de cafeaua de dimineață.


Nu cred că v-ați dat seama că-mi place portocaliul : )) așa că voi continua spre convingere. Am lucrat ieri și ultimii dovleci ai toamnei, într-o formă geometrică, deși puteam să-i creez netezi, rotunzi și cu zâmbet de Halloween, dar în varianta colțuroasă îmi sunt și mai dragi. Sunt încăpători, pot fi umpluți cu dulciuri, folosiți ca mărturii, ca decor sau cutie haioasă pentru verighete. 


Dacă v-au plăcut dovlecii, mai poftiți și data viitoare la o nouă sesiune cu ghinde și crizanteme, în forme, mărimi și culori specifice toamnei.
Mai multe detalii despre fiecare produs, găsiți pe site-ul meu www.cadourifistichii.com
Pe curând!

17 oct. 2015

Helău, autumn!

Simt fericirea în stare pură de când am primit full-time pentru handmade, de la soţu` şef care a binevoit să preia toată responsabilitatea jobului la care activam împreună. Dimineţile sunt atât de frumoase, pline de planuri şi cafea proaspătă, într-o casă căldă, confortabilă, unde imaginaţia coace idei în tihnă, iar acordurile cubaneze se întind leneşe pe sufeltul meu până seara târziu.


Fiecare model trece prin multe încercări până ajunge să prindă conturul închipuit, başca pornesc de la o idee şi ajung la altceva cu totul diferit. Alteori mă hotărăsc tare greu dacă să adaug anumite detalii, culori sau forme, astfel că un produs poate sta şi o zi întreagă în procesul de creaţie. Refăcut, poate fi lucrat într-o oră, două. Iar culorile, vai, culorile sunt partea mea preferată din povestea unui produs.


Toamna e magică, vă spun! Dacă n-ar exista, poate c-aş înlocui-o cu un apus sau cu o ţesătură fină din colorata Indie. Toamna mă inspiră, mă pune pe copt plăcinte cu dovleac, mă trimite să adun ghinde, să-mi încălzesc nasul sub aburii unui ceai aromat, să o inspir cu poftă la fiecare plimbare, să o iubesc şi mai mult când plouă, când îşi leagănă copacii, când îşi colorează frunzele într-un spectacol de valuri ruginii, când mă tremură în frigul dimineţii şi mai târziu, când îşi trimite soarele să mă împace. Cât de simplu e să-ţi treacă frumuseţea prin faţa ochilor în fiecare zi!


Mă puteţi urmări şi pe pagina de FB, Quilling Gifts sau puteţi alege un cadou pentru cei dragi, din magazinul meu online www.cadourifistichii.com
Ştiu, am promis tutorial, urmează negreşit în articolul viitor.
Pe curând!

14 sept. 2015

Giveaway 8000 likes

În dimineaţa asta, de la geamul unui etaj zece, văd o bucată de Bucureşti înzecit mai agitat, cu multe maşini, claxoane, părinţi cu copii de mână, trotuare pline şi rânduri lungi la florăria din colţu` străzii. E prima zi de şcoală. Câte emoţii în sufletele tuturor!

Îmi amintesc de mine în clasa I (6 ani), că-mi era frică să nu fiu lăsată acolo de tot. Şi eram supărată că nu voi mai merge la grădiniţă niciodată. Au trecut aproape 30 de ani de-atunci. Au trecut, iar acum sorb din cafeaua mea, gândindu-mă la ceilalţi 30 rămaşi, dar n-apuc să-mi imaginez prea multe, că trebuie să scot plăcinta cu dovleac din cuptor. E rumenă, îndesată cu miez de nucă şi-mi umple toată casa cu aromă de scorţişoară şi bostan copt. Săracii şcolari, zic şi zâmbesc. Pe unii îi aşteaptă peste 12 ani de experienţe diverse în câmpul învăţământului, ba chiar şi mai diverse după absolvire.

~ scurt moment de molfăială ~


N-am format niciodată vreun gând, c-aş putea să creez ceva cu propriile mâini. Credeam că o sa am doar un job, cu task-uri repetitive şi nici o brumă de artist, de creaţie, de imaginaţie, de diversitate. Job am, dar mai frumos e timpul petrecut separat, într-un loc plin de lucruri colorate, unde ideile cresc, sunt libere şi-mi dau încredere să dezvolt, să continui.


Viaţa întreagă s-a schimbat de când m-am implicat în proiecte noi, independente, pe termen lung, astfel că pagina mea Quilling Gifts a ajuns la 8.000 de like-uri, număr rotunjit de cei care îmi urmăresc activitatea şi mă încurajează să continui. Voi pregăti un GIVEAWAY în curând, plus un tutorial cu ghinde, nuci şi castane.
Pe curând!

30 nov. 2014

SWAP de toamnă

Pentru că ne plac surprizele şi mai ales, pentru că ne place să dăruim, am ales o zi frumoasă de toamnă şi câteva fete cu mâini dibace, talentate si inimoase, pentru a organiza un mic schimb de cadouri între noi.

În handmade, zilelele trec, pe rând, cu grabă, gânduri, detalii, multe colete trimise, cu dăruire pentru ceea ce lucrăm şi uităm că şi nouă ne place să fim surprinse cu pacheţele mici, învelite în hârtie colorată, la care să desfacem cu bucurie fundiţa legată cu grijă, ştiind că înăuntru e ceva lucrat special pentru noi, cu mult drag, răbdare si pricepere.

Eu de exemplu, am trait cu emoţie nemăsurată, momentul în care am desfăcut cu nerăbdare, cadoul primit de la Simona Pavel (Simcute, pe care o găsiţi AICI), o iubitoare de biciclete, pisici, vulpiţe, căsuţe şi multe alte ilustraţii pictate manual. Tricoul personalizat, cu Cadourile mele Fistichii, e fa-bu-los!
Mulţumesc mult, mult de tot!
Simona în schimb, a primit de la mine, o cutie de bijuterii, cercei pereche cu broşa bufniţă şi o felicitare purtată de vânt, spre Iaşi, locul unde am petrecut zece ani, înainte de a mă muta în Bucureşti. În timp ce lucram, îmi aminteam de toamna aşternută în Parcul Copou, de teii înfloriţi din faţa Mitropoliei, de anii de studenţie, de serile privind de pe Cetăţuia, oraşul nins şi alte multe seri la sanie pe Bucium. Vremuri. Ce vremuri frumoase!
De mâine vine iarna, cu momentele ei de răsfăţ, cu cadouri multe şi brad împodobit, cu vin fiert şi nas îngheţat, cu un nou swap şi noi proiecte de craft.
Pe curând!

1 nov. 2014

Adio toamnă!

Cat de scurta e toamna... si ce mult as mai fi avut de lucru, cu frunzele ei, cu nuantele ruginii in soarele blajin, cu strugurii copti si ghindele pictate, cu decupaje si coronite...

- detalii despre produse, gasiti AICI -


...dar musai trebuie sa incep lucrarile de iarna.
In cele 15 zile libere pe luna, ma impart intre comenzi, ateliere si teme noi. Oh, da, si cadouri! Anu` asta sacu`  mosului s-a marit, cu prieteni noi, colegi de breasla si un swap pe care-l organizez si despre care voi scrie in curand.
Stick around!

27 oct. 2014

Prima ninsoare

Mi se intampla sa pierd o zi intreaga - din cele 15 libere pe luna - pentru ca nu pot sa ma hotarasc. Parca as lucra quilling. Un pandantiv. Cirese! Nu, nu cirese, ca e toamna acum. O frunza in culorile toamnei, mai bine. Sau ceva de Craciun? Un om de zapada? Daaa! Si adun materiale, gata, am hotarat, imi si imaginez cum rulez fasiile de hartie, cum le dau forma si le lipesc pe toate. Ba chiar am si o crenguta de pin, ca sa-i fac fotografii intr-un cadru potrivit. Si deodata, jmaf! vad pe raft cutiile de lemn. Daaa! O cutie pictata in rosu si verde. Gata, pictez mai intai! Dau deoparte fasiile de hartie si scot culorile acrilice. Incep sa ma gandesc, daca s-o pictez pe toata sau sa decorez capacul prin decoupage. Trag aproape si cutia cu servetele. La o rasfoire scurta, dau peste cateva ilustratii frumoase, cu Mos Craciun, fulgi de nea, poinsettia.. si continui sa rasfoiesc. Oh ce maci frumosi! Si ce trandafiri! Daaa, niste dalii modelate ar fi mai potrivite, ca tot e toamna! Pun cutiile inapoi pe raft, pun si servetelele si scot valurile de hartie sa decupez petale. Rosu, portocaliu viu, portocaliu pal, galben, chiar si un violet frumos. Ma entuziasmez peste masura! Caut cutter, creioane de embosat, pistol cu silicon si jmaf iar! in sertar vad o punguta cu anason si boabe de cafea. A trecut multa vreme de cand n-am mai infasurat sfoara si chiar aveam pe lista sa fac un topiary. Rezist tentatiei. Iau sablonul pentru dalii, decupez o petala - in minte racaie cu unghia, ideea de copacel cu boabe de cafea. Mai decupez o petala. Ok, bine, topiary! Unu`  cu dalii! Si decupez mai departe. Ce frumos va arata! Jumatate de ora penru fiecare floare ori 20 de flori - 10 ore, plus timp pentru ghiveci, tulpina si alte detalii, inca 5 ore. Doua zile. Nu, nu, prea mult. Azi am timp, dar maine sunt la serviciu, iar poimaine ma ocup de comenzi. Atatea idei, nici o decizie. Iau o pauza, inchid ochii, ma rezem de spataru`  scaunului si incep sa scap de culori. Rosu pleaca. La rand si galbenu` si portocaliu`. Toata toamna pleaca! Deschid ochii. Primu` gand care-mi vine-n minte e ca as putea sa lucrez ceva pentru Martisor : ))  si-mi arunc privirea pe geam. Ninge! Prima ninsoare si e inca luna octombrie. Stau lipita de geam si urmaresc fulgii cum se topesc pe pervaz. Acum stiu ca as fi pierdut momentu`  asta, daca as fi hotarat sa lucrez ceva totusi. Mai bine imi iau zi libera! 

P.S. Dragi colegi de breasla, poate ca voi hotarati degraba ce materiale, forme si culori sa folositi. Eu in schimb, cand prind niste momente fara de inspiratie si decizie, scot reteta de gogosi, pe care o combin cu mere calite sau puree de dovlec, et voilá!


Ce bine miroase.. mmm.. si ce frumos ninge!
Pe curand!

24 oct. 2014

Zi de handmade

Cand nu merg la job, simt ca dimineata e cel mai fain moment al zilei. Si la job imi place, dar acasa, in papuci pufosi, unde-i cald si miroase a cafea la ibric, e tare bine!
Oh Etta James! Etta e dragoste la primele note muzicale, dar si la prima vedere. Ce-as fi vrut sa fiu acolo, s-o vad si s-o aud de-adevaratelea..

 

Dupa cafea, muzica si un scurt tur virtual pe site, breslo, facebook, incep sa citesc doua ore, neintrerupte. Doua ore de articole despre craft, parenting, wrapping, moduri de a fotografia ceea ce lucrez, mici secrete culese din descrierile artistilor de peste mari si tari, caut materiale, tutoriale, moduri de aranjare a florilor de hartie, despre coronite, despre matrite.. si uite-asa de la o idee, vine alta si alta si caut, citesc, fascinata de alte descoperiri, de alti artizani si munca lor, de alte tehnici si idei.

Incepand cu ora 11, trec la masa de lucru si imediat intru intr-o alta lume, in care nu mai exista ganduri, griji, planuri, ci doar materiale, culori, forme, imaginatie, atentie, detalii si orele trec.. si trec.. si tai hartie, pliez, lipesc, modelez petale, pictez frunze, potrivesc, masor, aleg, stric si iar potrivesc.
I just looove paper si nici ca m-as plictisi vreodata : )

Zi frumoasa si multe idei creative!
Pe curand!

23 oct. 2014

Toamna continuă

Mesajele celor care-mi urmaresc activitatea, in mare parte contin comenzi, aprecieri si curiozitati. Despre comenzi, comentez doar faptu` ca oamenii sunt diversi, nehotarati, de neinteles uneori - mai ales cand stabilim anumite detalii la inceput si pe parcurs clientu` schimba intelegerea cu privire la culoare, dimensiuni etc. Cu timpu` am invatat sa stabilesc reguli, sa pun mai multe intrebari, sa trimit poze cu lucrarea in curs, sa nu ma las influentata de "tu hotarasti, o sa-mi placa oricum". Desigur, sunt si clienti cu care impartasesc aceleasi idei si totu` merge "uns", dar putini.

Bun. Mai departe, mesajele cu aprecieri. Nu stiu de ce le scrieti in privat. Tin paginile de FB, pentru a promova ceea ce lucrez, iar feedback-ul pozitiv ma ajuta sa-mi dezvolt activitatea, dar ii va determina si pe ceilalti sa cumpere cu incredere un produs handmade. Daca tot sunteti multumiti, scrieti asta intr-un comentariu public, cu recomandari (share) sau chiar cu note critice. Critica este constructiva, la fel si incurajarea!

Despre curiozitati, e partea despre care as vorbi cel mai mult. Primesc des mesaje de genu`: Ce folosesti pentru a taia petalele florilor? Cu ce lacuiesti? Cum se numeste matrita X? Vreau sa decorez o cutie. Ce sa folosesc? De unde cumperi materiale? Ce site-uri? s.a.m.d. majoritatea fara "Buna ziua!" sau "Multumesc!".
Uneori dau detalii, desi mie mi-a luat ore bune de rasfoit zeci de site-uri, de urmarit tutoriale, de incercari, de esecuri, iar incercari, bani pierduti pe materiale pana sa le descopar pe cele de calitate, dimensiuni potrivite, culoare, pret bun. Alteori evit sa raspund, tocmai pentru ca mi-e rusine de cei care cred ca e normal sa primesti totu`  de-a gata.

Si eu as avea intrebari de pus, oho! dar caut raspunsuri singura. Nu stiam sa exista Sizzix. Nici Spellbinders. Si nici Nestabilities. Nici care-i diferenta dintre un lac bicomponent si unu` fino. Nici cum se aplica patina de invechire sau lacu` pentru quilling. Am cautat zilnic si aflat cam tot ce m-a interesat. Informatia este la indemana tuturor si asa cum eu ma documentez, sigur ca o poate face oricine, chiar mai bine.

Doi ani de activitate, fara trei luni. De-abia astept sa traiesc intamplari noi, pe care sa le povestesc si la anu`, pe vremea asta. Deocamdata, e toamna. O toamna frumoasa, in multe culori!





Faceti un ceai, ascultati muzica si la treaba, ca e multa tare si timpu` trece.
Inspiratie si spor s-aveti! Pe curand!

10 oct. 2014

Mulţumind, primeşti!

Am pus in asteptare activitatea de handmade. Intucat Fistichiu` consort este rapus de o raceala, servesc neobosita si cu destula placere, la un job de zece ore, desi parca simt dor de o zi libera printre hartoagele mele colorate. Profit de timpu`  asta, ca sa actualizez din lucrarile realizate in ultima perioada, plus cateva materiale pe care le gasiti AICI

(din ce-mi trece prin vene)


... iar prin gand, imi trece faptu` ca mai lucrez quilling doar pe comanda si pe cat de mult imi placea, pe atat il ocolesc acum. Poate fi o perioada. Sau poate ca mi se deschid orizonturi spre noi pasiuni. Ma simt intr-un fel indatorata fata de tehnica asta. M-am lasat de fumat cu ajutoru` ei. M-am mai inzdravenit in alegeri de calitate. Sunt un om mai optimist, mai rabdator, mai atent la detalii, cu alte prioritati si solutii. Sunt creativa, exact ce n-am crezut vreodata ca pot fi. Sper sa apuc vreme sa inchei demn, cateva socoteli cu maiestoasa tehnica, printr-o lucrare care e in stadiu de schita deocamdata, dar care atinge grad de dificultate egal cu tot ce-am lucrat pana acum : ))

Intre timp, modelez cu foc niste crizanteme. Vor urma trandafirii, fulgii de zapada, margaretele, ghindele, iarasi frunze, alte crizanteme si lista continua cu decoupage, cusut pe etamina trei brose, un trandafir urias si timp sa-mi ramana, sa mai aduc ceva nou pe pagina.


Pe curand!

6 ian. 2014

Frunza de toamna

Pe ultima suta de metri, m-am razgandit ! Vreau vacanta inapoi !
Inapoi la Craciun, la bradul pe care n-am reusit sa-l impodobesc impreuna cu Robert, asa cum imi doream inca din noiembrie, fiindu-mi timpul ocupat de comenzi pana in Ajun.. iar cadourile.. cadourile pentru de-dimineata, le-am impachetat in graba, pentru ca deja se crapa de ziua. Vreau inapoi cand trebuia sa stau cu reteta in fata, framantand la cozonac-de-casa, dar fara vlaga cum ma simteam, sigur mi-ar fi iesit o turta. Inapoi la colindatori, pe care i-am ascultat de multe ori, ca in copilarie. Inapoi la momentul in care rupeam ambalajul cadoului meu, cu nerabdare, cu inima bucuroasa, ca doar stia Mosul ce-mi doresc, dar a tinut mortis sa ma pacaleasca inainte cu doua pachete de biscuiti, pana sa primesc e-book-ul pentru toate cartile pe care vreau sa le citesc anul asta.

Ei bine, pentru ca toate astea au trecut, m-am hotarat sa pastrez bradul cateva zile in plus si sa mai fie vacanta si saptamana asta, dat fiind faptul ca trebuie sa si filmez un tutorial pentru o emisiune TV. Miercuri mai precis si pentru care, in continuare, am mari emotii.

Mai jos va prezint un alt model pentru care am migalit cam 3 ore, fara finisarea cu lac. Ca sa-i dati forma frumoasa, aveti nevoie de un tipar, adica o frunza desenata pe o foaie, de marime potrivita pentru o brosa sau un pandantiv si pe care incepeti sa modelati fasiile de hartie cat mai compacte, incat sa nu depasiti marginile tiparului.