Pauză de vindecare.

Mi s-au înnecat corăbiile tocmai când credeam că viața mea și-a găsit ordinea. M-a părăsit buna dispoziție, sper eu că numa` pentru o perioadă scurtă. Știu că pe undeva mi-a rămas destulă putere să trec și peste momentul ăsta care și-a ales cel mai prost timp de manifestare. Nu putem programa lucrurile așa cum ni le dorim, mai ales pe cele care nu depind doar de noi. Aș vrea să pot crede că va fi ușor în viitor și că voi privi înapoi, dezaprobând zâmbind această întâmplare. Aș vrea să las scris aici, pentru mine, că timpul ori te vindecă ori te amețește de tot, încât nu mai faci diferența între bunătate și răutate. Devine așa, un amestec omogen și face din tine un om neîncrezător, slab și nesigur, care crede doar în nedreptate. Totuși sper că peste un timp, voi putea să revin la mine. Să caut iar frumuseți. Să descopăr din nou ce au de împărțit oamenii. Să regăsesc liniștea și iubirea mea de tot ce-i mai bun de primit și oferit. 

Îți scriu ție, din viitor, că acum am sufletul greu și poate că-ți va fi ușor atunci. Azi mi-a mai murit un om drag. Un om d-ăla bun ca balsamul de pus pe rană. Și îmi înghit amintirile cele mai frumoase, ca să nu m-ajungă disperarea. Tu, în viitor, vei fi deja un om trecut peste această durere. Doar că eu, azi, nu mai știu încotro e drumul ăla drept. Mă sufocă distanța și neputința. Din trăirile mele de-acu`, te formez pe tine în viitor, pentru când îți va fi ușor și limpede că oamenii nu rămân pentru totdeauna. Știu că undeva, am ascuns multă putere să trec peste orice. Vreau doar o pauză să-mi trag sufletu`. Iar când m-oi fi secat de suferință, atunci mă voi fi vindecat. Timpul are rostul lui și sunt sigură că va ține cu mine. Dar tu, dacă vei privi înapoi, să ai ochii blânzi, să ai înțelegere și consonanță, nu dezaprobare sau vreo vină. Atât.