În ultima perioadă am primit multe vești bune, m-am reîncărcat cu energie pozitivă din întâlnirile cu oameni pe care nu-i mai văzusem demult, am mai învățat chestii noi, două trei chiar și despre mine. Cât de interesantă e viaţa după 30 de ani! : ))
În atelier, toamna e pe sfârşite. N-am reuşit să lucrez tot ce mi-am propus, dar sunt mulţumită că am încercat modele noi şi că am pe listă comenzi pentru evenimente ce vor avea loc abia anul viitor. Sunt absolut încântată că am ales hârtia ca metodă de transformare a ideilor în lucruri.
Crizantemele sunt parte din florile mele preferate, cu mirosul lor amărui, găsite la orice colţ de stradă, rezistente şi două săptămâni, în culori ce mi se lipesc de retină şi-mi înfloresc pe dinăuntru, amintindu-mi de grădina bunicii, de mâinile ei adunând buchete să-mi dea la plecare, să am şi acasă. De dor şi drag, dintr-o bucată de hârtie, am modelat fiecare petală delicată pentru primul meu topiary, pe care sper să vi-l arăt până la prima ninsoare. Aşa-i că nu mai e mult? Brrrr...
Și ghindele, vai cât îmi sunt de dragi! Le adun din parcuri şi le pun la copt în cuptor până se usucă şi capătă o culoare arămie. Toată casa miroase a lemn, a rășină, a stejar mândru în fața
unui soare blând și a ploilor prietenoase. Din ghinde se pot realiza
coronițe pentru ușa casei, se pot folosi ca decor pentru mesele festive sau
se pot colora împreună cu cei mici.
Detalii despre fiecare produs prezentat, găsiti în magazinul meu online www.cadourifistichii.com
Pe curând!
Se afișează postările cu eticheta ghinde hartie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ghinde hartie. Afișați toate postările
30 oct. 2015
18 oct. 2014
Toamnă pastel
Fistichiu` consort si-a revenit, e plin de viata, odihnit, roz in obrajori, pregatit sa ma inlocuiasca o saptamana la job. Spuneam in articolul trecut, cat de dor imi este sa stau printre cartoanele mele colorate. Well, de la zis pan` la facut, a fost musai nevoie de o zi de odihna, muzica si niscai activitate casnica, dar am reluat degraba indatoririle fata de clienti, ca destul am amanat.
Asadar, a fost o saptamana plina! E weekend si am un sentiment de multumire c-am reusit sa finalizez din comenzi, sa lucrez si ceva nou, sa lucrez si pentru magazinele cu care colaborez, sa gasesc timp si pentru cumparaturi de materiale noi.
E bine, viata e frumoasa!
Dar ghindele? Oh ghindele astea, in format colturos m-au cucerit! Decupate, pliate, lipite, embosate, pictate, modelat floricele, patinat frunze si iata, ca dupa cateva ore, am reusit sa fac trei cuti pentru marturii in ton cu anotimpul. Detalii despre pret si dimensiuni, gasiti AICI.
Acum am in lucru dovleci. In colturi ca si ghindele. Si portocalii, ca tot e culoarea mea preferata zilele astea. Abia astept sa-i finalizez, in caz ca-mi mai ramane ceva timp, dupa sesiunea de muraturi-la-borcan-pentru-iarna.
Revin cu pozele doveditoare.
Pe curand!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

