30 Days Challenge

Azi e ultima zi de post negru. Scriu de foame adică : ))) Glumesc. Luna asta cred c-am simțit foame d-aia cu leșin, somn, trezit, leșin etc. până-n pragul morții, cam o dată la fiecare cinci ore în drum spre frigider. Glumesc iar. Niciodată. Băi, jur! Nu mi-e foame cât e ziulica de carantină de lungă. Foamea aia poate că era înainte, când mâncam dulciuri. Creierul fiind cel mai mare consumator de energie, termina rapid glucoza și cerea încă o doză de agitație, nesomn și tantrumuri. 

Pe parcusul celor opt luni de când am început schimbarea asta alimentară, am observat că foamea e ca un paznic obraznic la poarta metabolismului, care speră să mai primească ceva pe sub mână, ba un chips, ba o ciocolată mică, ba parcă aș ronțăi ceva dar nu știu ce, ba o scotoceală prin frigider de un sendviș, că doar nu pui masa ca la pomană. Și uite așa crește insulina cu fiecare dumicat și te transformi în rânduri-rândunele adunate în ani de ronțăieli, păcălindu-te singură cu ideea că "vai, dar nici nu mănânc așa mult" și ai impresia că te îngrași cu aer. Eh, vă zice Regina Dietelor că burțile alea se pun din cauza insulinei provocată până la epuizare, până nu vrea să mai funcționeze deloc. Nu mai duce nutrienți în celule, ci transformă glucoza în depozite de șunci : ))) 

De-asta am ținut post negru 15 zile alternate cu 15 mese. Să testez eu exact ce zic ăia care au mai citit două cărți în plus ca mine. Și așa afli că ai destulă energie depozitată în grăsime, încât să reziști o zi fără mâncare. Cred că abia acum am consumat caloriile din cina aia romantică de acum șapte ani : ))) N-am avut amețeli, dureri de cap sau alte simptome din părerile altora negative, cum că-i prea drastic, vai o să mori, anemico! Ba din contră, acum m-am lămurit că postul negru e medicament. Corpul e un mecanism atât de complex, încât trebuie doar să-l urmărești. Te ghidează și se vindecă singur. 

Iar acum să punctez valorile, negru pe alb, că poate mai sunt dubii. În opt luni, cu sport intens, am piedut 10% din grăsimea corporală și am pus 10% masă musculară. Eh, și acum urmează minunea postului negru! În astea 30 de zile, am pierdut 6% din body fat și 0,5% din mușchi, pentru că am făcut sport mai light acasă. Hai că matematica e ușoară! : ))) Indicile de hidratare a crescut șocant de mult, deși beau apă la fel. Prin deducție simplă, corpul se hidratează când pierde din grăsime. Explicația mai pe larg o fi în manualele de medicină, habar n-am, eu zic ce-mi arată cântarul. Așadar am slăbit 5kg care e o pierdere perfect normală. Grăsimea interioară mă interesa de fapt. Nu aia de pe coapse e importantă, ci aia de pe organe, că la patruj` de ani, ce tinerică sexy mai sper să fiu? : ))) Acum mă gândesc la următoarea provocare. Ce să fie oare?

Va urma..

Așa a început totul!

Acum opt luni abia mă mutasem în căsuță nouă, într-o zonă liniștită în margine de capitală. Aici parcă iarba înverzește cu adevărat : ))) Nu e așa mult trafic. De regulă nu se claxonează, domnește o liniște de Rai, iar curățenia încă mă mai uimește și acum. În afară de mai mult soare, n-aș avea alte pretenții. Îmi plac oamenii de-aici, cum își așează elegant vorbele, ba chiar de trei ani îi studiez cu avidă curiozitate. Mă topește politețea lor, cum gesticulează, normalitatea cu care ești tratat, servirea, ah dacă aș putea muta țara asta în România, cu poliție, sistem medical, legi, atunci m-aș întoarce acasă.

Azi e Ziua Internațională a Dorului. Dor -cuvântul meu preferat, fără traducere, curat, al nostru, din latina populară "dolus - a durea" (dolere). Nici un "I miss you, te extraño, mi manchi" n-ar putea aduna într-un cuvânt suferința pricinuită de dragoste, râvna, pasiunea, intensitatea, dorința de a revedea pe cineva drag, pofta de un gust anume, amintirea unui loc uitat, așa cum adună dorul nostru românesc. Cum ar putea o lipsă să fie sinonim cu dor?! În engleză "missing" e și pentru dragoste și pentru pierderea autobuzului. Dar noi folosim DOR doar atunci când suferința bate tare în piept, fie că e din dragoste sau după moarte. Azi mi-e dor de foarte multe momente pe care le-am trăit atât de nefirești, de întregi, cum n-ai crede că există frumusețe pe pământ. Și sunt sigură că voi mai trăi multe astfel de întâmplări pentru că nu voi înceta niciodată să cred în magia lucrurilor simple, alea fără de cuvinte.

Așa a început totul. Cu momentul în care am aflat cine sunt și ce forță zace în mine atunci când îmi propun ceva. Am citit ani la rând cărți despre psihologii, dezvoltare personală, limbaj gestual, comunicare și interpretare, strategii cognitive, traume, ba chiar am descoperit că parenting-ul merge aplicat și în cuplu : ))) După ce m-am vindecat pe interior, am început vindecarea exterioară, că prea păream din filme diferite. M-am înscris la o sală și așa am trăit Iadul prin dureri musculare crunte, că deh, nu mai făcusem sport de când am terminat școala. M-am mai păcălit eu de-a lungul timpului cu câte două săptămâni de sală și apoi lasă, că doar o viață am, devenind tot mai pufoasă ca un cozonac moldovenesc, gata să-mi ies din tava vieții fără griji. Mai un junghi, mai niște insomnii, în haine din ce în ce mai lălâi, până acum opt luni când mi-am zis "Băi fată, proastă nu ești, lasă naibii ciocolata aia deoparte". Și așa am început dieta, sala, iar kilogramele s-au topit de dragul meu : )))
Va urma..

Am revenit ^_^

Hai că după patru ani de tăcere, revin cu o nouă postare pe blogul meu drag. Aproape că uitasem despre călătoria mea în lumea artei, despre iubirea mea pentru hârtie, ah și ce frumos scriam despre zilele mele pline de handmade! O lume pe care o retrăiesc cu ochii închiși, amintindu-mi de oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului. O lume care mi-a deschis inima, care m-a învățat să apreciez lucrurile simple, care mi-a liniștit haosul și mi-a șlefuit atenția la detalii. Orice activitate creativă te dezvoltă ca om, îți mișcă imaginația, te îndreapă spre frumos. Aș vrea să vă pot împrumuta ochii mei, să vedeți cât de rapid se separă binele de rău prin artă. Trebuia să fi descoperit lumea asta mai demult, să fi știut că mâinile astea două pot crea ceva de la zero și mi-ar fi fost îndeajuns să-mi recapăt încrederea, curajul, vocea. 

Prin handmade am început să scriu. Chiar și aici pe blog am postări stângace : ))) pentru că nu știam cum să exprim mai bine ce simt. Mă îngrozea gândul c-aș putea greși, c-ar citi lumea și m-ar judeca. Ba c-aș fi prea mălăiață și visătoare, ba plictisitoare și naivă. Dar acum, uite ce bucurie mare îmi face gândul că îmi scriu doar MIE. În sfârșit m-am lecuit de ochii critici, de teama că nu-s trăsnet de bună, că nu mă potrivesc în tiparele altora. Zău așa, ce epuizant este să încerci să faci pe plac tuturor! Până într-o zi când m-am dezmeticit și am lăsat lumea deoparte așa cum e ea. M-am lăsat să greșesc. Mi-am dat voie să fiu urâtă. Apoi am văzut că sunt mai frumoasă decât atunci când nu mă acceptam. Sunt frumoasă așa! Pentru mine. Oamenii oricum mă vor vedea fiecare diferit. Dar prin mine curge viața asta, eu o trăiesc și fac alegeri exclusiv pentru mintea și inima mea. 

Așa aleg muzica. Nu pentru ce se ascultă, dess-pa-ciii-tttoo : ))) Ascult muzică și sub 500 de vizualizări, a unor oameni șocant de talentați, care trăiesc în aceeași societate mult prea snoabă. Înainte făceam mofturi la autori, alegeam literatura, răsfoiam rafturi întregi la Cărturești. Acum iau la rând fiecare carte de pe Kindle. Unele mă plictisesc îngrozitor, dar le citesc până la capăt și parcă mă-ncred că și dac-aș scrie vreo carte, tot n-aș putea s-o lălăi așa prost. Ah, și ce cărți de suflet am! Aș putea să le recitesc ca și cum le-aș citi pentru prima dată. Ca și filmele de altfel. Cum să nu te uiți măcar de două ori la Pride And Prejudice? Merită numai pentru cât de fabulos este Colin Firth în rolul lui Mr. Darcy xoxo : ))) 

Înainte cumpăram tone de haine. După ce am schimbat patru orașe în două țări și am aruncat cinci dulapuri de cârpe, unele aproape noi, am încetat investiția în chestii materiale. Acum îmi cumpăr exact ce am cu adevărat nevoie. Am renunțat la shoppingul emoțional. Am renunțat la mâncatul dulciurilor în neștire ca pedeaspă a nemulțumirii de sine, a perfecțiunii, a tinde până la extenuare spre o imagine închipuită, ideală, rezultatul fiind exact pe dos. Schimbarea a început (paradoxal) atunci când m-am terminat de cunoscut și acceptat. Așa cum zice Paulo Coelho "when I had the answer, the question changed". Am aflat cine sunt în inimă, ce forță zace în mine, călătoria mea prin viață, cum m-au clădit schimbările de tot felul, oameni cu duiumul cunoscuți pe-ndelete, răbdarea uneori dusă la extrem, nedreptățile, fericirea aia de-o intensitate până la leșin, dar și agonia așijderea. Bun.. și fata asta din oglindă cine e?! Cam urâțică și cam rotunjoară. Pe ici, pe colo, aoleo, când oi fi ajuns așa, spusăi eu mai molfăind niște ciocolată. Și așa, dragii babei, a început totul! 

Va urma.. 

Wish List

Aș putea să îndur frigul unei zile ploioase, doar pentru mirosul curat de iarbă și amărui de copaci înfloriți. Mi-ar plăcea să știu să merg pe bicicletă și să pornesc pe străzi pustii cu sentimentul pur de libertate. Mi-e dor să merg cu trenu`. Oriunde. Să am în traistă cărți, un apart foto și biscuiți cu nucă. Mi-ar plăcea să văd Elveția. Toată Elveția și o parte din Franța. Mi-ar plăcea să am un atelier separat de casă. Și o casă la țară cu livadă și gradină de legume. Mi-ar plăcea să fie primăvara tot anu`. Să văd Aurora Boreală și să dorm într-un iglu câteva nopți.

Mi-ar plăcea să fiu învățătoare pentru o zi. Să am înapoi mașina de scris pe care am pierdut-o. Să scriu o carte. Să trimit scrisori. Să sar cu parașuta. Să fac tir și să învăț să înot. Să desenez în creion. Să-mi fac alt tatuaj, în watercolor de Javi Wolf. Să fac o ședință foto cu Land of White Deer. Să locuiesc într-un oraș cu mare și munte. Să înalț un zmeu. Să mângâi un urs panda. Și un delfin. Să alerg desculță pe un teren de fotbal. Să văd un câmp de lalele și unu` de lavandă. Să particip la un Burning Man. Să pun picioru` în Japonia la Festivalul Florilor de Cireș. Să am o rulotă.
Am multe dorințe. Unele se îndeplinesc fără efort, altele au nevoie de înc-o viață. Dar am răbdare.

M-am luat cu vorba și am uitat să scriu și despre Mărțișor. Târgul de la Muzeul Țăranului Român a fost fabulos. A plouat în două dimineți, dar asta nu i-a ținut pe vizitatori departe. Vânzare bună, clienți vechi, dar și noi foarte mulți, faze amuzante, compania colegei de târg, prieteni în vizită, vin fiert, noi achiziții, plus cadouri pentru cei dragi.

~ Mărțișor în imagini ~

Poate anul viitor mă voi mobiliza din timp, ca să pot onora toate comenzile și să nu mai adun așa multă oboseală. Am cusut pandantive inclusiv la târg din cauza timpului limitat și apropo de dorințe, aș vrea să angajez un ajutor în atelier, cândva în viitor - 6.200 de mărțișoare cu deadline o lună, e doar o comandă refuzată politicos. Abia am reușit cu greu, să lucrez 400 în trei săptămâni.
Hai Universule, fă cumva să am atelier separat de casă : )
Pe curând!

Flori nemuritoare

În urmă cu două săptămâni, mă gândeam că n-o să fac modele noi de mărțișoare anu` ăsta, pentru că nu știu dacă voi fi selectată să particip la târgu` de la Țăranul Român, dar mai ales pentru că nu am timp. Și să vedeți surpriză, abia ieri am aflat că sunt pe listă. Superb! Mai am 3 săprămâni să pregătesc ce au pregătit alții într-un an : ))

Modele vechi și noi, cusute manual ori modelate din rotocoale de hârtie, cam 100 de bucăți, cu modestie, ca ultimu` abia trezit din somnu` de veci. În fiecare an îmi propun să lucrez încă din vară mărțișoare, să fiu pregătită pentru perioada asta, dar nu! Mie îmi place haosul, ați înțeles? Vara e pentru visători, pentru mare și soare, pentru câmpuri de grâu copt, maci și floarea soarelui, nu pentru muncă în atelier. Vara nu te ține în casă și nici nu-ți șade gându` la mărțișorit, deși știi că înainte de 1 Martie vei lucra și câte 18 ore pe zi ca să recuperezi.

Ei bine, încotro? Pe lângă job și grafică, pentru că urmează să dau examenu` final și nici n-am pregătit portofoliu, acum am nevoie de timp și pentru pregătirea unui târg. Cel mai fain și important târg! Cumpăr timp, care aveți în plus?
Dar mai bine să v-atăt ce flori frumoase am realizat recent, în puținul timp liber. Îmi sunt așa de dragi și roze și înfoiate, încât îmi vine să mai fac!

Iar rezultatu` final, după multe încercări și combinații, desfăcut și refăcut, mă mulțumește pe deplin.

Trebuia să fie un copăcel, dar s-a încăpățânat să iasă un ghiveci cu flori, bun ca decor evenimente, dar și de 8 Martie pentru doamna învățătoare.
S-aveți spor și voie bună!
Pe curând!