Așa a început totul!

Acum opt luni abia mă mutasem în căsuță nouă, într-o zonă liniștită în margine de capitală. Aici parcă iarba înverzește cu adevărat : ))) Nu e așa mult trafic. De regulă nu se claxonează, domnește o liniște de Rai, iar curățenia încă mă mai uimește și acum. În afară de mai mult soare, n-aș avea alte pretenții. Îmi plac oamenii de-aici, cum își așează elegant vorbele, ba chiar de trei ani îi studiez cu avidă curiozitate. Mă topește politețea lor, cum gesticulează, normalitatea cu care ești tratat, servirea, ah dacă aș putea muta țara asta în România, cu poliție, sistem medical, legi, atunci m-aș întoarce acasă.

Azi e Ziua Internațională a Dorului. Dor -cuvântul meu preferat, fără traducere, curat, al nostru, din latina populară "dolus - a durea" (dolere). Nici un "I miss you, te extraño, mi manchi" n-ar putea aduna într-un cuvânt suferința pricinuită de dragoste, râvna, pasiunea, intensitatea, dorința de a revedea pe cineva drag, pofta de un gust anume, amintirea unui loc uitat, așa cum adună dorul nostru românesc. Cum ar putea o lipsă să fie sinonim cu dor?! În engleză "missing" e și pentru dragoste și pentru pierderea autobuzului. Dar noi folosim DOR doar atunci când suferința bate tare în piept, fie că e din dragoste sau după moarte. Azi mi-e dor de foarte multe momente pe care le-am trăit atât de nefirești, de întregi, cum n-ai crede că există frumusețe pe pământ. Și sunt sigură că voi mai trăi multe astfel de întâmplări pentru că nu voi înceta niciodată să cred în magia lucrurilor simple, alea fără de cuvinte.

Așa a început totul. Cu momentul în care am aflat cine sunt și ce forță zace în mine atunci când îmi propun ceva. Am citit ani la rând cărți despre psihologii, dezvoltare personală, limbaj gestual, comunicare și interpretare, strategii cognitive, traume, ba chiar am descoperit că parenting-ul merge aplicat și în cuplu : ))) După ce m-am vindecat pe interior, am început vindecarea exterioară, că prea păream din filme diferite. M-am înscris la o sală și așa am trăit Iadul prin dureri musculare crunte, că deh, nu mai făcusem sport de când am terminat școala. M-am mai păcălit eu de-a lungul timpului cu câte două săptămâni de sală și apoi lasă, că doar o viață am, devenind tot mai pufoasă ca un cozonac moldovenesc, gata să-mi ies din tava vieții fără griji. Mai un junghi, mai niște insomnii, în haine din ce în ce mai lălâi, până acum opt luni când mi-am zis "Băi fată, proastă nu ești, lasă naibii ciocolata aia deoparte". Și așa am început dieta, sala, iar kilogramele s-au topit de dragul meu : )))
Va urma..