30 mai 2020

Află cine ești.

În ultima vreme, am primit așa multe mesaje de la fete pe care nu le știu personal, dar care s-au simțit inspirate de ceea ce scriu și au început să facă ceva. Fie c-au schimbat alimentația, fie că s-au apucat de sport, fie c-au renunțat la snack-uri, fie că au ales doar două mese pe zi, important e c-au început. Asta-i partea cea mai grea, restul vine ca bulgărele de zăpadă. Să îți dorești o schimbare în bine, ține de forța interioară. Voința e o iudă trădătoare, vă spun! Azi vrei din ficați să ții dietă și te visezi deja peste vreo câteva luni superbă. Mâine vrei o felie de tort și s-a dus naibii voința, pe ideea ”o viață am, lasă că sunt bine așa, fericirea contează” : ))) 

De-aia îmi dau eu provocări cu termen, să nu cred că restricțiile țin la nesfârșit. Dacă termin astea 30 zile, voi avea satisfacția c-am mai reușit ceva. Pe urmă iau pauză dacă mi-e poftă de vreun frappe sau o înghețată (ceea ce nu se-ntâmplă, dar barem creierul meu știe că are voie). Și iar încep 30 zile. Și tot așa până când disciplina alimentară a devenit obișnuință. Alții or folosi alte strategii, eu așa funcționez. Îți croiești singură propriul tipar, numa` începe! Alege stilul, trage linii, strabilește timpul de lucru cu tine ca să nu ai impresia că ține o eternitate. Promit eu că puterea interioară crește pe parcurs și că efortul devine normalitate. 

Și eu am fost inspirată de o grămadă de oameni, de cărți și filmulețe. De-aia vreau să inspir mai departe. Nu am un corp perfect, în caz că are cineva impresia că dau lecții. Nu încurajez aspectul, ci încrederea în sine, disciplina, voința și sănătatea. Acum nouă luni mi-am propus să renunț la zahăr. După ce am văzut efectul în 30 zile, am zis, hai că încă 5kg nu-i imposibil, hai că nici sportul n-o fi iadul și nici să mă informez despre funcțiile fiecărui organ nu-i chiar degeaba. Și de la lună la lună, treptat, am găsit ce mi se potrivește. Decizia n-am luat-o într-o dimineață însorită, răsfoind o revistă cu fete frumoase, zicându-mi ”mvai ia uite, ca asta vreau să fiu!”. Decizia a venit după o lungă perioadă de vindecare interioară. Mai întâi am vrut să mă știu zdravănă la cap și împăcată cu mine însămi. Abia apoi a urmat schimbarea exterioară.

Sănătatea vine din interior, așa zice un vechi proverb doftoricesc : ))) D-apăi degeaba arăți tu superb, dacă tu ești copt pe dinăuntru de suferințe. Tratează-ți mintea, sufletul, scoate din tine liber ce vrei să zici, ce simți, fii fericit cu ceea ce ești, și cu alea bune și cu alea rele, greșește, ia-o de la capăt, acceptă că perfecțiunea nu există. Toți avem câte ceva de care nu suntem mulțumiți. Ori relație ori job ori rândunelele de pe șolduri. Pune muzică, scutură burțile pe muzică latino, încarcă-te cu energie pozitivă și apoi o să vezi că ciocolata parcă nu mai e fericirea supremă. 

Lucrează cu tine mereu. Nu pentru ce cred alții. Alții habar n-au ce cred despre ei înșiși. Fă-ți un plan și ține-te de el. Nu vizualiza direct rezultatele, că dacă renunți cumva, chimicalele produse de creier în urma unei dezamăgiri, sunt aceleași cu cele ale violenței fizice. Biciuești corpul cu niște speranțe închipuite. Mai bine acceptă-te, ai răbdare, începe, că schimbarea vine sigur-sigur! 

28 mai 2020

Bless this mess!

Dacă n-ai dulceață și pe pereți, înseamnă că nu ești gospodină. Dacă habar n-aveai că lingura de bambus se face mov de la afine, înseamnă că.. te-ai mai deșteptat puțin : ))) Avea bunica mea o vorbă "dacă scapi sarea, nu înseamnă că te cerți; ești doar prost". Așadar, dulcețuri nu prea am făcut în viețișoara asta. O cumpăr de-a gata mereu. Dar acum că am 95% grijă ce mănânc, zic să fac ceva fără fosfați alimentari.

M-am trezit de dimineață în a 70a zi de carantină și ce să fac, ce să mai fac? Am fugit repede la piață. Când vezi atâtea tarabe de fructe și legume colorate, mmm, vin ideile de-a valma. Am cumpărat căpșuni, zmeură și afine. Fuga-fuguța înapoi acasă. Intru pe net, răscolesc zeci de rețete până să-mi dau seama că tot gătitul din inimă iese mai bun : ))) Am văzut eu pașii, zic să fiu moldoveancă sadea de încăpățânată și să creez rețeta mea. Cât de greu poate să fie?! 


Spăl fructele, le împart jumătate întregi, jumătate le mărunțesc. Variantele cu zahăr sunt ușoare. Lași o noapte 1kg fructe în 500g zahăr, a doua zi pui zahărul și zeama la fiert, iar când s-a îngorșat siropul, adaugi fructele și mai lași 15 minute. Atât. Simplu. Jap în borcane, burtă fericită la iarnă! Dar dacă faci dulceață keto fără zahăr, ce zeamă, ce sirop? Așa că am hotărât să fieb jumătate cu erytritol și cealaltă jumătate s-o adaug la sfârșit. 

Zmeura nu vă mai chinuiți să o păstrați, că se mărunțește oricum. Căpșunile rămân întregi, la fel și afinele. Am pus la 1kg fruct - 200g erytritol. Deși are 0 calorii și gust de zahăr, e cu 30% mai puțin dulce, așa că rămâne mai mult gust curat de fruct, nu clei zaharos. Am pus un lime mic în fiecare și puțină vanilie. Așa zicea pe net, așa am făcut, voi nu faceți ca mine : ))) 


Zmeura a ieșit catran de acră, dar îmi place. Are o aromă de-ți bat vecinii la ușă. Dacă fac wafălșii mai dulci, merge perfect! Dulceața de căpșuni e mai blândă. Dulcișoară chiar și așa, cu zahăr puțin. Dar aia de afineeeee! Doamne apără, ce bună a ieșit, exact cât trebuie de dulce, aromată, fină, te unge pe suflet. Gata, asta e preferata mea și o s-o fac în fiecare an de-acu`! Cine vrea să încerce, mâna sus! : ))) 

26 mai 2020

Stil de viață, nu dietă.

Se sfârșește și perioada asta de stat acasă, gata, suntem sănătoși toți, virusul a murit de plictiseală singurel p-afară, Guvernul a anunțat că putem merge la muncă din iunie, ce fericire, exact ce ne-am dorit dintotdeauna, muncă, bani și distracție! : ))) Mie mi-a priit din plin perioada asta de izolare. Am reușit să pun în ordine niște treburi pe care le tot amânam, inclusiv disciplina alimentară, că doar dacă stai acasă și n-ai copii, e mai ușor să te ții de un program zdravăn. Am reușit să mă odihnesc cât pentru toți cei 22 de ani de muncă, că eu am fost harnică, am avut primul job la 16 ani. 

Keto mi s-a potrivit încă din prima săptămână, când abia reușeam să înțeleg ce înseamnă. Cu singura regulă impusă de a renunța la carbohidrați. Această ”dietă” a devenit un stil de viață așa cum citeam eu prin cărți și credeam că autorul vinde vise. Dacă ești gras și îți dorești să slăbești, stilul de viață mai durează. Creierul percepe schimbarea tot ca pe-o dietă la început. Ah, trebuie să renunț la pâine, paste, orez, cereale, patiserii și dulciuri. Păi și ce mai rămâne? Promit eu că mai sunt alternative și că mâncarea keto nu vine de pe Lună : ))) Poți face pizza din blat de broccoli, orez din conopidă, zahărul poate fi înlocuit cu zahărul de cocos sau de mesteacăn (xylitol), ouă, brânză, carne cu legume la tigaie și un wafăl cu făină de migdale în loc de pâine etc. Keto înseamnă mâncare simplă, curată, cu nutrienții necesari corpului, nu pofte în neștire. Toate se găsesc pe aceleași rafturi din supermarket, trebuie doar să fii mai selectiv. 

Nu s-a inventat roata cu dieta asta. Pur și simplu, după studii pe ani de zile, s-a concluzionat că zahărul nu doar te trimite în faza prediabetică, dar are și efect rapid asupra Alzheimer-ului, cancerului, problemelor de colon, ficat, tensiune, insulină și cam orice se mai strică prin corp. Sunt câteva cazuri cu oameni cunoscuți, care au suferit de Alzheimer și știu sigur că au avut o plăcere pentru dulciuri. Carbohidrații cam tot în direcția asta te trimit. Așa că, decât să zici ”o viață am, barem cât trăiesc să mănânc ce-mi place”, stai și reflectează. Să mănânci orice, fără disciplină nu înseamnă doar o viață scurtă, ci și una plină de dureri de tot felul. Aciditate, gastrită, ficat gras, indigestii, dureri de oase, piele îmbătrânită etc. Astea fiind cauze des întâlnite. 

Mai degrabă încerci să reduci, dacă totuși nu poți să eviți zahărul și restul de carbohidrați periculoși. La mine nu merge așa. Ori totul ori nimic : ))) Așa că am ales ”nimicul”, care înseamnă totul acum. Am reușit să mă vindec de dulciuri. Bașca am făcut o negresă în nouă luni și a rămas neatinsă după două bucățele, pentru că nu mi-e poftă de dulce. Corpul îmi comandă singur ce am nevoie. Simt când fac pauză de sucuri verzi. Sau când nu țin post negru măcar o dată pe săptămână. Poate că a devenit obișnuință, dar nici nu m-aș mai întoarce la obișnuința de dinainte. Așadar, o salată la fiecare masă și mai puține dulciuri, atât de simplu e! Ba chiar știu pe cineva care a urmat un an de terapie Gerson, chiar recomandată bolnavilor de cancer. Deci se poate, doar voință, informație și disciplină trebuie!
Va urma..

25 mai 2020

End of challenge.

Treaba asta cu 30 de rețete keto, n-a fost o alegere potrivită, pentru că mă împinge corpul la fasting, așa cum l-am obișuit timp de aproape nouă luni să țină post negru măcar o dată pe săptămână. După ultima provocare de 15 zile fasting și 15 mese, mi-e și mai greu să revin la obișnuința de dinainte. Ori vă dau rețete "cum să faci omletă în treij` de moduri" : ))) ori dau de pomană tot ce gătesc, că nu pot mânca atât, iar de gătit în fiecare zi, poze, postat, e complicat. Așadar, după cinci zile, cum aș da-o, trebuie să renunț. 

Mai degrabă vă scriu despre keto, decât să pun pe-o farfurie avocado, ouă, brânză, carne și salată. Ba chiar gătitul asta îmi epuizează toată motivația de a mai căuta informații despre metabolism și ce-ar trebui să funcționeze bine în corp. Oricum nu cred că urmează careva rețetele mele, că ori n-ai somon ori n-ai chef, cam tot pe-acolo : ))) O să scriu despre sport și ce alte chestii fac eu pentru slăbit frumos, cu focus pe sănătate, nu pe reguli. Cine se simte motivat, își va ajusta singur stilul. Oricum funcționăm diferit și ce ar avea efect pentru mine, poate ție îți face rău, că ori ai colesterol mărit, ori tensiune ori alte complicații care nu dau rezultate la fel. 

Partea frumoasă din toată experiența asta, rămâne tot sportul, chiar dacă am și zile fără chef. Sport fac zilnic acasă, exerciții ușurele, cât să-mi țin mușchii activi până se deschid sălile de fitness. Voi face în continuare cele 100 de abdomene și 100 de genuflexiuni, să văd eu dacă ăia de pe youtube sunt mincinoși cu "before and after 30 days challenge" : ))) Și dacă nu se văd diferențele, îi caut eu și le bat obrazul de vânzători de iluzii ce sunt. Totuși am așa o speranță că trei mii de abdomene nu-s chiar fără efect. Mai degrabă încerc provocări legate de sport, decât de gătit. Vă las totuși ultima rețetă (nu știu dacă există, că e inventată rapid cu ce aveam la îndemână prin frigider) wafălși cu spanac, nom nom nom, habar n-aveți ce delicioși sunt! 💕


Într-un smoothie de spanac, tocați și două ciuperci, plus niște păstăi verzi. Combinația de legume la liberă alegere. În compoziție adăugați două lg. făină cocos, două ouă, 200g cașcaval, niște condimente - eu am pus sare și paprika - și puțin bicarbonat, deși nu cred că e necesar. Data viitoare voi încerca fără. Încingeți wafălul și lăsați la copt vreo 5 minute. Asta e o alternativă a pâinii noastre cea de toate zilele. Ba chiar puteți să formați chiftele și să le coaceți direct în cuptor. Simplu, sănătos, ușor, rapid, ieftin, keto, nutrienți și gust nemaipomenit, pe cuvânt! Bon appétit! 

23 mai 2020

New challenge

Oricât mi-ar plăcea să scriu, azi voi fi scurtă. Sper. Încerc. Că de obicei uit să mă mai opresc. 
Am început o nouă provocare, după cum bine știți, pentru c-ați ales-o voi dintr-o listă întreagă de alte chestii mișto. Treij` de zile de rețete keto. La care am adăugat și eu 100 crunches și 100 squats. Asta e a patra rețetă, celelalte fiind deja postate pe contul meu de FB - Maria Dinu

Așadar, pentru toți mâncăcioșii de pâine, s-a inventat pâinea fără carbohidrați, yay! Eu oricum n-am fost niciodată cu făinoasele astea. Doar cu dulciurile. Aș fi putut să trăiesc doar cu ciocolată albă, tort de nuci și înghețată de caramel sărat. Mă rog, nu cred c-aș fi trăit prea mult, dar ce bine c-am descoperit keto, fără zahăr, dar cu etythritol care are același gust (30% mai puțin dulce), carbohidrați din oleaginoase și legume, grăsimi, făinuri și alte alternative numai bune de topit rândurile depuse pe ici, pe colo.


Pâinea keto se face din 3 ouă și 3 linguri de brânză cremă. Atât. N-are gust de pâine, clar, dar îți păcălești mintea că poți face sendvișuri măcar. Se separă gălbenușurile, se bat albușurile spumă, se amestecă ușurel cu brânză, sare și ce condimente mai poftiți, se formează pâinici pe foaie de copt și se dă la cuptor 20 minute la 150°C. Ba chiar poți întinde foaie mare să faci lipie pentru burrito sau shaworma de casă. Pentru un sendviș keto, pui între două pâinici d-astea, o felie de cașcaval, o chiftea de carne sau vegetală, avocado, niște felii de castraveți și câteva foi de salată. Bon appétit!


Simplu, rapid, ieftin, gustos, sănătos, keto și ce mai vreți voi! : ))) Asta pentru că am primit o grămadă de mesaje că nu se poate renunța la pâine și la fructe. Pentru o perioadă scurtă, după ani întregi în care ți-ai făcut toate poftele în neștire, cred că poți să te înduri să-i dai o pauză corpului tău. 
Va urma..