Detoxifiere 9 zile ✓

În postarea anterioară povesteam că am făcut o pauză de o lună după un an fără zahăr, paste, orez, cereale, dulciuri, patiserii și alți carbohidrați d-ăștia rafinați. Ziceam că m-am îngrășat trei kg în prima jumătate, apoi încă unul treptat și apoi zero, curat, frumos, începeam să mă simt ca o doamnă bine care poate mânca orice fără să se îngrașe. Doar că doamenele alea au metabolismul rapid dintotdeauna. Al meu e melc, țestoasă, bănene. Și dacă mănânc cinci salate pe zi, mă îngraș și de la alea. Așa că după o lună de dezmăț culinar, am revenit iar la keto, mai mult pentru că am observat efectul uriaș al unei alimentații proaste asupra emoționalului. Schimbarea în organism de la zero zahăr la ciocolată și alți carbohidrați, e absolut șocantă, jur. De la agitație, nervozitate, nesomn, poftă de dulciuri încontinuu, gândire neclară, trecere de la râs la plâns, puțin mai aveam până să cred că zahărul mă îmbolnăvește psihic. O avea efecte diferite pe alți injectați zilnic cu dulciuri, dar la mine începea să se simtă cu adevărat trecerea asta de la mâncare sănătoasă și sport, la exact alimentația mea de dinainte.

Vorbisem cu cineva care a suferit de ocluzie și s-a vindecat printr-o detoxifiere de nouă zile. Eu n-am nici pe naiba, sănătoasă tun, tensiune, glicemie, colesterol, toate valorile ideale, o să apuc 100 de ani și voi muri de moarte bună. Dar am zis să încerc totuși, că și așa le-am testat cam pe toate. Adunat, am slăbit și m-am îngrășat cam 300 kg în toată viața. Slăbit 10, pus 15. Slăbit 5, pus 2. Slăbit 20, pus 35 : )) Ceva de genu`.

Așa. Și detoxifierea asta supremă, constă în 1200 ml apă, o linguriță de bicarbonat (nu alimentar, ci bicarbonat curat de la farmacie) și două lămâi. Și bei apa asta cu gust clocit timp de 7 zile. Dimineața pe stomacul gol primul pahar, apoi din două în două ore, că cică trebuie băută apa rapiduț cât are proprietăți active. Zis și făcut. Pun, amestec, beau. Oribil. Dar hai că de-acu` am început, n-am voie să mă mai răzgândesc. Cică apă d-asta e bună pentru toată lumea de pe planetă, îndopată cu chimicale și alimente care creează aciditate (nu arsuri la stomac, ci întreg corpu` acid). Apa asta cu lămâie și bicarbonat, alcalinizează corpul, omoară celulele canceroase, bacterii în stomac, intestin etc, deci omoară tot, numa` să trăiești tu bine, sănătos. 

Termini astea 7 zile și abia apoi devine serioasă treaba. În patru pahare de apă (180ml fiecare) puneți 60gr sare amară (se găsește la naturiste - epsom salt). Mâncați dimineată o salată, apoi nimic până a doua zi. La ora 17:00 se bea primul pahar. La ora 19:00 al doilea. Iar la ora 21:00 se face un amestec dintr-o grefă și 120ml ulei măsline. Se bea rapid, ba chiar are gust bun. Mergeți la somn, iar a doua zi dimineață beți și celelalte două pahare, tot la diferență de două ore. În caz c-ați uitat ce gust are un paracetamol ronțăit ca să își facă efectu` mai rapid, eh, apa asta o să vă amărască și viitoarele vieți. Tot ce știați vreodată c-ar fi amar, sarea asta e de zece ori mai amară. De douăj` de ori. De catralioane de ori, amar, AMAR, aammaaaarrr! Bine, ați înțeles.

Deci 7 zile de bicarbonat cu lămâie și 2 zile de epsom salt. Funcționează 100% testat, ba cred că e cea mai mișto cură de detoxifiere încercată vreodată, exceptând gustul, dar na, înduri 9 zile că sfârșitul nu-i ăsta, vă asigur. Efectele sunt colosale. De la energie, somn, reglat tot prin stomac, intestin până la eliminat calculi de la ficat, rinichi, fiere și pe unde mai depui pietre. Dacă ai o piatră pe inimă, o elimini și p-aia : ))) Orice judecată greșită despre cura asta, încetează abia după ce termini al patrulea pahar de sare amară și zici bogdaproste că ai încercat ceva care funcționează într-adevăr. Abia acum sunt sigură că nu mai am nici un cristal de zahăr rătăcit prin mine. Hai, sănătate! Ehe, sănătatea asta nu vine gratuit. Trebuie câștigată prin efort toată viața. 

4 kg de carbohidrați

După un an de keto și minus 30kg, am hotărât să iau pauză o lună să testez niște alimente nepermise și care este efectul lor imediat. Am început cu ciocolată albă, d-aia de nu-ți simți limba de atâta zahăr, niște chips-uri de legume, sărate catran, niște tartinabile cu multe chimicale din comerț întinse pe scovergi de cereale, am băut Aperol și am mâncat înghețată cam în fiecare zi, până am lăsat lingura deoparte și m-am urcat pe cântar după o săptămână de dezmăț culinar. Două kile în plus. Eh, hai că nu-i nenorocire, hainele alea mici, nepurtate de ani de zile, încă îmi vin și cu astea două kile.

Apoi am poftit creveți și calamari. Am mâncat calamari cam vreo zece zile încontinuu. Goi, așa, întinși în mult sos. Apoi am reluat cu încă o ciocolată. Mi-am văzut de treabă, am mai luat un pătrățel. Am mai făcut ceva, iar un pătrățel până am terminat-o pe toată într-o zi. Oare să mă scufund în piscina carbohidraților de tot? Da, da!! Și am mâncat și o felie de tort. Fug-fuguța să mă cântăresc. Încă un kil. Și cu celelalte două, trei kile în trei săptămâni. Pfeaaa, păi chiar stau binișor.

Așa că decid să testez și alte otrăvuri. Încă un kil. Apoi am observat că nu mă mai îngraș deloc. Următoarea săptămână deja mă săturasem de provocarea asta. Cu patru kile într-o lună, care oricum nu fac o diferență majoră, mă simțeam fără energie, obosită, irascibilă, senzație de plin, toxic, pliele uscată, bleah-bleah. Corpul se îngrașă, da, apoi stagnează, apoi iar se îngrașă pentru că cere și mai mulți carbohidrați. Depășești nivelul de gust, confort, mâncat regulat, începi să ”ciugulești” toată ziua și așa renunți, uiți de salate și alte mâncăruri ușoare. Nu te mai simți motivat să faci sport, să ai activități în aer liber și tot emoționalul se clatină.

Acum sunt înapoi la keto. Legume, brânză, carne, ouă, deloc zahăr, fructe, paste, orez, cereale și alți carbohidrați. În cinci zile am slăbit 2 kg. Deja cântarul nu mă mai influențează ca înainte. E un stil de viață care mi se potrivește după foarte multe diete proaste. Mă simt bine, ușoară, energică, vin ideile de-a valma, pielea devine luminoasă, sunt zen, mă bucur altfel de natură, de viață, de mine. Patru kg fac o diferență uriașă la nivel emoțional. Hainele îmi vin la fel. Patru kg sunt primul pas spre încă patru. Degeaba toate bunătățurile alea de pe rafturile supermarket-ului au gust bun, dacă tu te simți ca naiba. Gustul e o senzație de moment, ca oricare altă plăcere. Da, creierul produce serotonină, dar efectul e de scurtă durată și cere iar ciocolată.

Mă rog, teoria e simplă. Să începi cu adevărat o schimbare, aia e partea cea mai grea. Începutul e chinuitor, dar efectul unei alimentații curate este înălțător : ))) Îți schimbă total impresia despre tine. Te face puternic, încrezător, găsești soluții rapid, devii creativ, pozitiv, energic. Dacă toate astea înseamnă ”no carbs”, mă înscriu. Pe 1 octombrie se va redeschide și sala mea sport de dinainte de carantină. Hai, să-i dăm bice pentru o stare de bine!!

Declarație de călătorie

La sfârșitul lui iunie părea că virusul luase o pauză. Se redeschideau magazinele, terasele, lumea era buluc în aeroporturi să plece în vacanță sau ca mine, să viziteze rudele până n-om da colțu` toți. Mama mă anunțase că avea să treacă printr-un moment important, așa că mi-am făcut papornița, am pupat omu` ca de sfârșitu` lumii, că poate n-aveam să mă mai întorc și am fugit la aeroport. Unde mai pui că pe la miezu` nopții înainte de zbor, aflasem de declarația obligatorie de călătorie. Imprimanta rămăsese fără tuș exact atunci. Era menționat clar că trebuie printată, nu salvată pe telefon. După vreo două ore de încercări, am reușit totuși s-o printez în watercolor, ce frumos! 

A doua zi, val-vârtej iau bagajul și fug la gară. Trebuia să traversez toată capitala ca să ajung în aeroport, pentru că toate autobuzele erau anulate, iar eu aflasem asta tot cu o zi înainte. În capul meu, am tot crezut că dacă s-au redeschis magazinele, totul avea să fie ca înainte. După patru ore de schimbat patru trenuri, preț triplu, o rută anulată exact pe peron, am reușit să ajung la aeroport. Gol-goluț cât vedeai cu ochii. Intru la check-in, pun papornița pe bandă, trec prin poarta de securitate, totul perfect. Și fără droguri sau pistoale, tot îmi țin respirația până trec de control. O fi ceva al românilor, nu știu. Mă gândesc că poate îmi găsește vreo substanță interzisă în fondul de ten sau mă suspectează de vreo bombă din cauza sticluței cu parfum. Sau mă confundă cu vreo teroristă urmărită prin Interpol. Până se lămuresc ei că eu leșin dacă mă latră un câine, pierd avionul și mă-ntorc acasă. 

După poarta de securitate, eram toți trași la control corporal, fără să bipăie vreun metal sau să aibă milițienii ăia vreo suspiciune. Ne-au buzunărit și pipăit, de zici că eram toți infractori. Multă pipăială și privit sever. Al naibii virus, mai serios decât pușca și drogul. N-am simțit niciodată atâta tensiune în vreun aeroport de când călătoresc. Pe lângă distanțarea socială, masca și mănușile erau obligatorii. Ajung la poarta de îmbarcare după șase ore plecată de-acasă, drum care în mod normal dura trei ore. Mai aveam o oră până pleca avionul. Zic să îmi trag puțin sufletu` pe una din băncile de așteptare. Toate, toate erau marcate. Un loc disponibil, alte două pauză, astfel că toate erau deja ocupate. Puțină lume, distanțare, puține locuri deci. 

Îmi scrie mama între timp că vrea nu-știu ce parfum pe care nu-l găsește în Italia. Mă-ntorc la duty-free. Nu vedeam zare de om căruia să îi plătesc. Mă duc până la capătul duty-free-ului și îmi zice o cucoană că singura casă se află la capătul celălalt de aeroport. Adică magazine la rând goale, sfârșitul lumii, că de la atâta fugă aveam vedenii cu vălătuci de paie împinși de vânt ca în vestul sălbatic. Nu muzică pe fundal cum era odată, nu mostre, parfumuri deschise, testere de machiaj, cataloage, nimic. Cumpărai ce știai sigur sau la ghici. Achit parfumul, ajung iar în sala de așteptare, zborul meu afișa că poarta de îmbarcare s-a închis. Aoleu, după atâta bătaie de cap, taman din ce motiv pierdeam eu avionul. Râsu`-plânsu`. Reușesc totuși să ajung ultima. Avionul aproape gol. Cred că din 300 locuri, eram vreo 40 de oameni. Distanțare socială. Pe rând de patru, stătea doar o persoană. 

A dat Domnu`, plecată de la 12 ziua să ajung la 12 noaptea. În Italia în aeroport, nu mai respecta nimeni nici o regulă. Ziceai c-am aterizat în altă lume. Unu` mai avea puțin și se urca pe mine la pașapoarte. M-am dat un pas în lături și l-am lăsat să treacă, grăbite-ai unde s-o gărbit bunica! Un aeroport plin, plin pînă la refuz, toată lumea se împingea, de zici că dincolo de uși era libertatea. Nu vreau să dezvolt partea asta, dar ne cunoaștem în orice țară am călători, oricât de ofensați am fi de critica străinilor. Unii dintre noi încă mai cred că stau la rând la pui, ca pe vremea comunismului. În sfârșit. M-a așteptat mama cu de toate. Pijamale noi, bunătățuri gătite, plus o căldură de iad, că abia m-am putut odihni. O să povestesc despre cele 3 săptămâni de vacanță într-un alt articol : ))) 

La întoarcere s-a anulat zborul exact când așteptam la poarta de îmbarcare. Ziceai că s-a pornit vreo răscoală, așa revoltată era lumea. Haos, urlete, explicații, cereau despăgubiri, telefoane de anulare cazare etc. isterie. Săracu` pilot degeaba încerca el să explice că e un angajat și că reclamațiile se fac pe site-ul companiei aeriene. Lumea l-ar fi linșat pe loc. S-a hotărât să fim transferați cu autobuzul pe alt aeroport, la vreo două ore distanță. Și uite-așa, trezită de la ora 7 ca să iau avionul la ora 10, care de fapt a plecat la ora 2pm, am reușit să ajung acasă abia la ora 6pm. Ca să nu mai zic că am plecat la mustață. A doua zi s-a declarat carantină obligatorie, nu doar auto-izolare de 14 zile ca în declarație. Pam-pam! Dacă vă faceți curaj să călătoriți în astfel de vremuri, plecați de-acasă cu ideea că nimic nu mai e cum știați și că schimbările pot apărea oricând. Plecați cu încă două ore înainte să fiți siguri. Cu toată îmbulzeala oamenilor, cei care lucrează în aeroport respectă niște reguli de siguranță, iar asta ia din timpul pe care-l ai tu calculat în minte. În rest, bon voyage și răbdare! Poate aveți mai mult noroc și călătoriți ușor, fără incidente, deși aș crede că-i aproape imposibil în vremurile astea. Baftă!

3000 + 3000 done!

S-a terminat carantina, s-au deschis magazinele și crâșmele, numa` de mine n-are nevoie țara asta : ))) Am fost anunțați oficial că vom mai sta o lună acasă. Poate totuși în august, mai încercăm. Poate chiar de Crăciun dacă nu-mi găsesc altă țară în care să mă mut între timp. Plictiseală mare, mon cher! Cât să stai degeaba? Câte cărți să citești? Cât Netflix să vezi? Nici de învățat germana n-am reușit. Nici să pictez n-am avut chef. Hăt-hăt demult visam la atâta timp liber, iar acum n-am muză. Asta era! Inspirația. Poate singura treabă care încă mă mai tentează este scrisul. Am reușit să prind un bilet spre Italia în iulie, s-o vizitez pe mama. Nu știu sigur dacă și ajung, că pe carantina asta zborurile se anulează zilnic. Ah, să scriu o carte în camera ei de oaspeți, cu tavan înalt, răcoroasă, care miroase "a zor și a tot ce-i mai bun într-o casă". O să scriu dimineața, sorbind caimac lavazza, căutând o muză în spatele tapparellelor scorojite de vopsea verde, iar când voi termina de scris, voi ști că n-a mai rămas nimic în mine. 

Dar până atunci, mai am două săptămâni de numărat carbohidrați, iar pentru asta n-am nevoie de motivație, inspirație, timp sau de o cameră frumoasă în Italia. Trebuie doar să deschid frigideru` : ))) Ba nici p-ăla, că în ultima vreme n-am avut nici poftă de mâncare. Am trăit cu verdețuri cât să spun c-am bifat omad-ul. În schimb am ținut cu sfințenie să fac sport, astfel că azi am terminat provocarea de 30 de zile, cu 100 de abdomene și 100 de genuflexiuni pe zi. Pun poze before & after, chiar dacă abia se observă diferența. Pe undeva sunt 5kg pierdute și niște mușchi mai tonifiați. Eu simt efectul celor 3000 + 3000 de exerciții și nu doar în mușchi, ci și în celulită. Cred că cea mai simplă metodă să întinzi pielea de pe șolduri rămâne squatu`, așa că voi continua să fac 100 și în perioada următoarea până n-o mai atârna nimic. Să stea dom`le totul adunat, legat, strâns în fâșii de fibră, nu așa alandala : )))

Voi lua o pauză de câteva zile cât să-mi "hodin" ciolanele și să-mi umplu burta de pepene roșu și cireșe, apoi voi continua cu o nouă provocare. Încă n-am habar despre ce va fi, da` presimt eu că-i tot ceva legat de spot. Mai am o singură ură imensă de îmblânzit și anume alergatu` brambura prin parc. Doar o magie m-ar face să-mi placă fuga asta în neștire, dar o s-o încerc și dacă aflu că-i ușor și plăcut, înseamnă că sportu` a fost un obstacol doar în mintea mea. Mă rog, obstacol a fost și slăbitul, că între kg în plus și felia de tort, creieru` alege cea mai rapidă și simplă cale spre fericire. În caz că n-o să-mi placă să alerg, vă zic sigur că m-apuc de pictat. Ori fit ori artistă, că pentru amândouă n-am îndeajunsă inspirație : )))

Va urma...

Pauză de vindecare.

Mi s-au înnecat corăbiile tocmai când credeam că viața mea și-a găsit ordinea. M-a părăsit buna dispoziție, sper eu că numa` pentru o perioadă scurtă. Știu că pe undeva mi-a rămas destulă putere să trec și peste momentul ăsta care și-a ales cel mai prost timp de manifestare. Nu putem programa lucrurile așa cum ni le dorim, mai ales pe cele care nu depind doar de noi. Aș vrea să pot crede că va fi ușor în viitor și că voi privi înapoi, dezaprobând zâmbind această întâmplare. Aș vrea să las scris aici, pentru mine, că timpul ori te vindecă ori te amețește de tot, încât nu mai faci diferența între bunătate și răutate. Devine așa, un amestec omogen și face din tine un om neîncrezător, slab și nesigur, care crede doar în nedreptate. Totuși sper că peste un timp, voi putea să revin la mine. Să caut iar frumuseți. Să descopăr din nou ce au de împărțit oamenii. Să regăsesc liniștea și iubirea mea de tot ce-i mai bun de primit și oferit. 

Îți scriu ție, din viitor, că acum am sufletul greu și poate că-ți va fi ușor atunci. Azi mi-a mai murit un om drag. Un om d-ăla bun ca balsamul de pus pe rană. Și îmi înghit amintirile cele mai frumoase, ca să nu m-ajungă disperarea. Tu, în viitor, vei fi deja un om trecut peste această durere. Doar că eu, azi, nu mai știu încotro e drumul ăla drept. Mă sufocă distanța și neputința. Din trăirile mele de-acu`, te formez pe tine în viitor, pentru când îți va fi ușor și limpede că oamenii nu rămân pentru totdeauna. Știu că undeva, am ascuns multă putere să trec peste orice. Vreau doar o pauză să-mi trag sufletu`. Iar când m-oi fi secat de suferință, atunci mă voi fi vindecat. Timpul are rostul lui și sunt sigură că va ține cu mine. Dar tu, dacă vei privi înapoi, să ai ochii blânzi, să ai înțelegere și consonanță, nu dezaprobare sau vreo vină. Atât.