Află cine ești.

În ultima vreme, am primit așa multe mesaje de la fete pe care nu le știu personal, dar care s-au simțit inspirate de ceea ce scriu și au început să facă ceva. Fie c-au schimbat alimentația, fie că s-au apucat de sport, fie c-au renunțat la snack-uri, fie că au ales doar două mese pe zi, important e c-au început. Asta-i partea cea mai grea, restul vine ca bulgărele de zăpadă. Să îți dorești o schimbare în bine, ține de forța interioară. Voința e o iudă trădătoare, vă spun! Azi vrei din ficați să ții dietă și te visezi deja peste vreo câteva luni superbă. Mâine vrei o felie de tort și s-a dus naibii voința, pe ideea ”o viață am, lasă că sunt bine așa, fericirea contează” : ))) 

De-aia îmi dau eu provocări cu termen, să nu cred că restricțiile țin la nesfârșit. Dacă termin astea 30 zile, voi avea satisfacția c-am mai reușit ceva. Pe urmă iau pauză dacă mi-e poftă de vreun frappe sau o înghețată (ceea ce nu se-ntâmplă, dar barem creierul meu știe că are voie). Și iar încep 30 zile. Și tot așa până când disciplina alimentară a devenit obișnuință. Alții or folosi alte strategii, eu așa funcționez. Îți croiești singură propriul tipar, numa` începe! Alege stilul, trage linii, strabilește timpul de lucru cu tine ca să nu ai impresia că ține o eternitate. Promit eu că puterea interioară crește pe parcurs și că efortul devine normalitate. 

Și eu am fost inspirată de o grămadă de oameni, de cărți și filmulețe. De-aia vreau să inspir mai departe. Nu am un corp perfect, în caz că are cineva impresia că dau lecții. Nu încurajez aspectul, ci încrederea în sine, disciplina, voința și sănătatea. Acum nouă luni mi-am propus să renunț la zahăr. După ce am văzut efectul în 30 zile, am zis, hai că încă 5kg nu-i imposibil, hai că nici sportul n-o fi iadul și nici să mă informez despre funcțiile fiecărui organ nu-i chiar degeaba. Și de la lună la lună, treptat, am găsit ce mi se potrivește. Decizia n-am luat-o într-o dimineață însorită, răsfoind o revistă cu fete frumoase, zicându-mi ”mvai ia uite, ca asta vreau să fiu!”. Decizia a venit după o lungă perioadă de vindecare interioară. Mai întâi am vrut să mă știu zdravănă la cap și împăcată cu mine însămi. Abia apoi a urmat schimbarea exterioară.

Sănătatea vine din interior, așa zice un vechi proverb doftoricesc : ))) D-apăi degeaba arăți tu superb, dacă tu ești copt pe dinăuntru de suferințe. Tratează-ți mintea, sufletul, scoate din tine liber ce vrei să zici, ce simți, fii fericit cu ceea ce ești, și cu alea bune și cu alea rele, greșește, ia-o de la capăt, acceptă că perfecțiunea nu există. Toți avem câte ceva de care nu suntem mulțumiți. Ori relație ori job ori rândunelele de pe șolduri. Pune muzică, scutură burțile pe muzică latino, încarcă-te cu energie pozitivă și apoi o să vezi că ciocolata parcă nu mai e fericirea supremă. 

Lucrează cu tine mereu. Nu pentru ce cred alții. Alții habar n-au ce cred despre ei înșiși. Fă-ți un plan și ține-te de el. Nu vizualiza direct rezultatele, că dacă renunți cumva, chimicalele produse de creier în urma unei dezamăgiri, sunt aceleași cu cele ale violenței fizice. Biciuești corpul cu niște speranțe închipuite. Mai bine acceptă-te, ai răbdare, începe, că schimbarea vine sigur-sigur! 

Bless this mess!

Dacă n-ai dulceață și pe pereți, înseamnă că nu ești gospodină. Dacă habar n-aveai că lingura de bambus se face mov de la afine, înseamnă că.. te-ai mai deșteptat puțin : ))) Avea bunica mea o vorbă "dacă scapi sarea, nu înseamnă că te cerți; ești doar prost". Așadar, dulcețuri nu prea am făcut în viețișoara asta. O cumpăr de-a gata mereu. Dar acum că am 95% grijă ce mănânc, zic să fac ceva fără fosfați alimentari.

M-am trezit de dimineață în a 70a zi de carantină și ce să fac, ce să mai fac? Am fugit repede la piață. Când vezi atâtea tarabe de fructe și legume colorate, mmm, vin ideile de-a valma. Am cumpărat căpșuni, zmeură și afine. Fuga-fuguța înapoi acasă. Intru pe net, răscolesc zeci de rețete până să-mi dau seama că tot gătitul din inimă iese mai bun : ))) Am văzut eu pașii, zic să fiu moldoveancă sadea de încăpățânată și să creez rețeta mea. Cât de greu poate să fie?! 

Spăl fructele, le împart jumătate întregi, jumătate le mărunțesc. Variantele cu zahăr sunt ușoare. Lași o noapte 1kg fructe în 500g zahăr, a doua zi pui zahărul și zeama la fiert, iar când s-a îngorșat siropul, adaugi fructele și mai lași 15 minute. Atât. Simplu. Jap în borcane, burtă fericită la iarnă! Dar dacă faci dulceață keto fără zahăr, ce zeamă, ce sirop? Așa că am hotărât să fieb jumătate cu erytritol și cealaltă jumătate s-o adaug la sfârșit. 

Zmeura nu vă mai chinuiți să o păstrați, că se mărunțește oricum. Căpșunile rămân întregi, la fel și afinele. Am pus la 1kg fruct - 200g erytritol. Deși are 0 calorii și gust de zahăr, e cu 30% mai puțin dulce, așa că rămâne mai mult gust curat de fruct, nu clei zaharos. Am pus un lime mic în fiecare și puțină vanilie. Așa zicea pe net, așa am făcut, voi nu faceți ca mine : ))) 

Zmeura a ieșit catran de acră, dar îmi place. Are o aromă de-ți bat vecinii la ușă. Dacă fac wafălșii mai dulci, merge perfect! Dulceața de căpșuni e mai blândă. Dulcișoară chiar și așa, cu zahăr puțin. Dar aia de afineeeee! Doamne apără, ce bună a ieșit, exact cât trebuie de dulce, aromată, fină, te unge pe suflet. Gata, asta e preferata mea și o s-o fac în fiecare an de-acu`! Cine vrea să încerce, mâna sus! : ))) 

Stil de viață, nu dietă.

Se sfârșește și perioada asta de stat acasă, gata, suntem sănătoși toți, virusul a murit de plictiseală singurel p-afară, Guvernul a anunțat că putem merge la muncă din iunie, ce fericire, exact ce ne-am dorit dintotdeauna, muncă, bani și distracție! : ))) Mie mi-a priit din plin perioada asta de izolare. Am reușit să pun în ordine niște treburi pe care le tot amânam, inclusiv disciplina alimentară, că doar dacă stai acasă și n-ai copii, e mai ușor să te ții de un program zdravăn. Am reușit să mă odihnesc cât pentru toți cei 22 de ani de muncă, că eu am fost harnică, am avut primul job la 16 ani. 

Keto mi s-a potrivit încă din prima săptămână, când abia reușeam să înțeleg ce înseamnă. Cu singura regulă impusă de a renunța la carbohidrați. Această ”dietă” a devenit un stil de viață așa cum citeam eu prin cărți și credeam că autorul vinde vise. Dacă ești gras și îți dorești să slăbești, stilul de viață mai durează. Creierul percepe schimbarea tot ca pe-o dietă la început. Ah, trebuie să renunț la pâine, paste, orez, cereale, patiserii și dulciuri. Păi și ce mai rămâne? Promit eu că mai sunt alternative și că mâncarea keto nu vine de pe Lună : ))) Poți face pizza din blat de broccoli, orez din conopidă, zahărul poate fi înlocuit cu zahărul de cocos sau de mesteacăn (xylitol), ouă, brânză, carne cu legume la tigaie și un wafăl cu făină de migdale în loc de pâine etc. Keto înseamnă mâncare simplă, curată, cu nutrienții necesari corpului, nu pofte în neștire. Toate se găsesc pe aceleași rafturi din supermarket, trebuie doar să fii mai selectiv. 

Nu s-a inventat roata cu dieta asta. Pur și simplu, după studii pe ani de zile, s-a concluzionat că zahărul nu doar te trimite în faza prediabetică, dar are și efect rapid asupra Alzheimer-ului, cancerului, problemelor de colon, ficat, tensiune, insulină și cam orice se mai strică prin corp. Sunt câteva cazuri cu oameni cunoscuți, care au suferit de Alzheimer și știu sigur că au avut o plăcere pentru dulciuri. Carbohidrații cam tot în direcția asta te trimit. Așa că, decât să zici ”o viață am, barem cât trăiesc să mănânc ce-mi place”, stai și reflectează. Să mănânci orice, fără disciplină nu înseamnă doar o viață scurtă, ci și una plină de dureri de tot felul. Aciditate, gastrită, ficat gras, indigestii, dureri de oase, piele îmbătrânită etc. Astea fiind cauze des întâlnite. 

Mai degrabă încerci să reduci, dacă totuși nu poți să eviți zahărul și restul de carbohidrați periculoși. La mine nu merge așa. Ori totul ori nimic : ))) Așa că am ales ”nimicul”, care înseamnă totul acum. Am reușit să mă vindec de dulciuri. Bașca am făcut o negresă în nouă luni și a rămas neatinsă după două bucățele, pentru că nu mi-e poftă de dulce. Corpul îmi comandă singur ce am nevoie. Simt când fac pauză de sucuri verzi. Sau când nu țin post negru măcar o dată pe săptămână. Poate că a devenit obișnuință, dar nici nu m-aș mai întoarce la obișnuința de dinainte. Așadar, o salată la fiecare masă și mai puține dulciuri, atât de simplu e! Ba chiar știu pe cineva care a urmat un an de terapie Gerson, chiar recomandată bolnavilor de cancer. Deci se poate, doar voință, informație și disciplină trebuie!

Va urma..

End of challenge.

Treaba asta cu 30 de rețete keto, n-a fost o alegere potrivită, pentru că mă împinge corpul la fasting, așa cum l-am obișuit timp de aproape nouă luni să țină post negru măcar o dată pe săptămână. După ultima provocare de 15 zile fasting și 15 mese, mi-e și mai greu să revin la obișnuința de dinainte. Ori vă dau rețete "cum să faci omletă în treij` de moduri" : ))) ori dau de pomană tot ce gătesc, că nu pot mânca atât, iar de gătit în fiecare zi, poze, postat, e complicat. Așadar, după cinci zile, cum aș da-o, trebuie să renunț. 

Mai degrabă vă scriu despre keto, decât să pun pe-o farfurie avocado, ouă, brânză, carne și salată. Ba chiar gătitul asta îmi epuizează toată motivația de a mai căuta informații despre metabolism și ce-ar trebui să funcționeze bine în corp. Oricum nu cred că urmează careva rețetele mele, că ori n-ai somon ori n-ai chef, cam tot pe-acolo : ))) O să scriu despre sport și ce alte chestii fac eu pentru slăbit frumos, cu focus pe sănătate, nu pe reguli. Cine se simte motivat, își va ajusta singur stilul. Oricum funcționăm diferit și ce ar avea efect pentru mine, poate ție îți face rău, că ori ai colesterol mărit, ori tensiune ori alte complicații care nu dau rezultate la fel. 

Partea frumoasă din toată experiența asta, rămâne tot sportul, chiar dacă am și zile fără chef. Sport fac zilnic acasă, exerciții ușurele, cât să-mi țin mușchii activi până se deschid sălile de fitness. Voi face în continuare cele 100 de abdomene și 100 de genuflexiuni, să văd eu dacă ăia de pe youtube sunt mincinoși cu "before and after 30 days challenge" : ))) Și dacă nu se văd diferențele, îi caut eu și le bat obrazul de vânzători de iluzii ce sunt. Totuși am așa o speranță că trei mii de abdomene nu-s chiar fără efect. Mai degrabă încerc provocări legate de sport, decât de gătit. Vă las totuși ultima rețetă (nu știu dacă există, că e inventată rapid cu ce aveam la îndemână prin frigider) wafălși cu spanac, nom nom nom, habar n-aveți ce delicioși sunt! 💕

Într-un smoothie de spanac, tocați și două ciuperci, plus niște păstăi verzi. Combinația de legume la liberă alegere. În compoziție adăugați două lg. făină cocos, două ouă, 200g cașcaval, niște condimente - eu am pus sare și paprika - și puțin bicarbonat, deși nu cred că e necesar. Data viitoare voi încerca fără. Încingeți wafălul și lăsați la copt vreo 5 minute. Asta e o alternativă a pâinii noastre cea de toate zilele. Ba chiar puteți să formați chiftele și să le coaceți direct în cuptor. Simplu, sănătos, ușor, rapid, ieftin, keto, nutrienți și gust nemaipomenit, pe cuvânt! Bon appétit! 

New challenge

Oricât mi-ar plăcea să scriu, azi voi fi scurtă. Sper. Încerc. Că de obicei uit să mă mai opresc. 

Am început o nouă provocare, după cum bine știți, pentru c-ați ales-o voi dintr-o listă întreagă de alte chestii mișto. Treij` de zile de rețete keto. La care am adăugat și eu 100 crunches și 100 squats. Asta e a patra rețetă, celelalte fiind deja postate pe contul meu de FB - Maria Dinu

Așadar, pentru toți mâncăcioșii de pâine, s-a inventat pâinea fără carbohidrați, yay! Eu oricum n-am fost niciodată cu făinoasele astea. Doar cu dulciurile. Aș fi putut să trăiesc doar cu ciocolată albă, tort de nuci și înghețată de caramel sărat. Mă rog, nu cred c-aș fi trăit prea mult, dar ce bine c-am descoperit keto, fără zahăr, dar cu etythritol care are același gust (30% mai puțin dulce), carbohidrați din oleaginoase și legume, grăsimi, făinuri și alte alternative numai bune de topit rândurile depuse pe ici, pe colo.

Pâinea keto se face din 3 ouă și 3 linguri de brânză cremă. Atât. N-are gust de pâine, clar, dar îți păcălești mintea că poți face sendvișuri măcar. Se separă gălbenușurile, se bat albușurile spumă, se amestecă ușurel cu brânză, sare și ce condimente mai poftiți, se formează pâinici pe foaie de copt și se dă la cuptor 20 minute la 150°C. Ba chiar poți întinde foaie mare să faci lipie pentru burrito sau shaworma de casă. Pentru un sendviș keto, pui între două pâinici d-astea, o felie de cașcaval, o chiftea de carne sau vegetală, avocado, niște felii de castraveți și câteva foi de salată. Bon appétit!

Simplu, rapid, ieftin, gustos, sănătos, keto și ce mai vreți voi! : ))) Asta pentru că am primit o grămadă de mesaje că nu se poate renunța la pâine și la fructe. Pentru o perioadă scurtă, după ani întregi în care ți-ai făcut toate poftele în neștire, cred că poți să te înduri să-i dai o pauză corpului tău. 

Va urma..

Despre "înainte" și "acum"

Stau puțin pe tușă câteva zile, să-mi trag sufletul după atâta post negru. Glumesc. Ieri am mâncat, azi nu mi-e foame. Deștept metabolism! Imediat a memorat că următoarea zi nu mai primește mâncare și că trebuie să consume din grăsimea depusă acum cinci ani. Așadar, intenționez să subliniez niște diferențe între dietele pe care le țineam înainte și Keto. În ultimii zece ani m-am îngrășat 30 kg, din cauze diferite. Mutatul dintr-un oraș ”comfort-zone” în capitală, o afacere proprie, stress, schimbări de tot felul, nemulțumiri, critici personale, ale altora, pretenții, societate snoabă, mutatul în altă țară când abia mă adaptasem, and so on, scuze mii de a mă refugia în comoditate, renunțare, negare etc.

După ce mi-am făcut o analiză interioară și am fost întreagă la cap, să mă accept cu toate defectele și frumusețea mea urâțită de kg în plus, m-am pus serios pe strâns cunoștințe despre funcțiile corpului, de la doctori care au predat la Harvard, Oxford, ba chiar și de la sportivi, dietologi de duzină, păreri pro și contra. Nu sunt un guru al nutriției. Scriu aici despre ce am testat pe mine însămi de-a lungul multor ani de diete proaste. În ultimii zece ani, am ținut cure disociate, cu ciorbă de varză, paleo, unele doar cu proteine, altele fără lactate etc. Slăbeam 5 kg, apoi puneam 7. Slăbeam 10 kg, puneam înapoi 15. Vă las să socotiți cam cât am slăbit și m-am tot îngrășat înapoi 30kg în zece ani, doar din diete : ))) Dacă e grea matematica, vă zic eu. Am ținut-o din dietă în dietă, fără să mă documentez despre organe și ce rost are colesterolul bun, ăla rău (care nu e rău dacă funcționează corect), despre insulină, diabet, boli și cauze, gobule, sucuri gastrice, corp alcalin, corp acid, intestin (care are 5-6m lungime și în care se dezvoltă sistemul imunitar), colon, care-i treaba cu celulita, vitaminele.. Doamne apără, aproape că învățam și cum să operez pe inimă : ))) Glumesc. 

Înainte credeam că mâncatul des și puțin, e secretul, că îi dai voie corpului la digestie rapidă. Nu. Cu fiecare dumicat, crește insulina. Habar n-aveam că sunt rezistentă la insulină măcar. Adică orice dietă aș fi ținut, daca insulina nu mai funcționa corect, aș fi slăbit biciuind corpul degeaba, supunându-l la carențe până în pragul unei boli. Am făcut toate analizele. Sănătoasă, cam anemică așa rotunjoară, colesterol bun, tiroidă praf : ))) Și am schimbat radical modul de slăbire. M-am axat pe citit biblioteci de păreri și am început să fac sport. Cui îi este lehamite de sport, vă spun că nu antrenează doar mușchi, ci schimbă și modul de gândire. Încercați și vă lămuriți singure. Am renunțat la orice sursă de zahăr, carbohidrați - miere de albine, siropuri ”sănătoase”, paste, orez, cereale, pâine, dulciuri și patiserii, anumite legume care conțin zahăr (morcovi, sfeclă, păstârnac, țelină etc) dar mai ales, la fructe : )))) că tot primesc mesaje dacă nu cumva s-ar putea restabiliza insulina consumând și niscai fructele. În afară de căpșuni, zmeură, fragi, pepene galben și caise, NU! Astea au indice glicemic scăzut. Orice altă sursă de zahăr, jap, provoacă insulină. 

Îmi era tare greu la început să înțeleg tot rostul insulinei și a întregului metabolism, dar citind pe bucățele, m-am lămurit cât de prost țineam diete înainte. Ori renunți de tot și ai rezultate cum zice-n carte.. ori ții cu jumătăți de măsură și speri că poate păcălești corpul și slăbește rapid și simplu, ca prin minune. Logic că nu. Înainte mâncam mic dejun, cereale, iaurt 0%gr. Mâncam la prânz fierturi, carne și aia parcă supărată pe viață, nimic delicios, totul cât mai trist : ))) Normal că aveam pofte până lăsam bale pe vitrinele de prăjituri și renunțam la dietă. Acum dacă îmi pui un tort în față, mai degrabă mi-ar fi poftă de o negresă keto. Înainte mâncam biscuiți ”de dietă” fără să am habar despre valorile nutriționale. Mâncam fructe, fără să știu despre fructoză. Mâncam o salată imensă de roșii, fără să știu că roșia e tot fruct, doar că se găsește la raftul de legume : ))) Mâncam salate, fără să știu că anumite salate sunt goale în nutrienți. Nu știam despre importanța potasiului și ce naibii rost are atâta calciu, că m-am săturat de mâncat brânză goală. Mâncam așa cum scriau ăia la gazetă, prin nuș` ce can-can de superbități și snobism extrem. Cum auzeam că ”vai, nu-i bine să mănânci seara”, imediat și eu, după ora 4 mă înfometam aiurea. A nu se confunda cu fastingul. În postul negru trebuie să consumi la ultima masă, nutrienții necesari organismului pentru a rezista 24h doar cu apă. Dacă tu ești anemic de la atâtea salate triste, fastingul e boală, nu medicament. 

Înainte mâncam la ore fixe. Că-mi era foame sau nu, eu eram cu farfuria sub nas, ca să respect programul. Altă greșeală. Dacă nu ți-e foame, nu mânca! Corpul nostru e un mecanism atât de complex, rupe glucoză pentru energie, separă grăsimi, cară sânge, filtreză, elimină, ca să vii tu mai deștept să-i spui că n-are voie să mănânce seara. Zău, chiar așa? Sau mai sunt unii dietologi, vai, snack-uri între mese. De ce? Ah, că e piticul ăla pe creier, ciudos și încăpățânat să mănânce des, că altfel o ia razna, asta-i altceva. Dar disciplina alimentară nu se joacă cu pitici d-ăștia obraznici : ))) Încă o dată, orice dumicat crește insulina. Dacă tu ești gras și vrei să restabilizezi funcția cea mai importantă a metabolismului, gustăricile astea sunt păcăleală, nu progres. Nu mânca dacă nu ți-e foame, atât! Că ai vrea să ronțăi ceva, ăla e piticul care trebuie disciplinat. Și cred că cea mai simplă metodă e cea cu ore fixe, fără snack-uri. Dacă simți că la prânz nu ți-e foame, amână până la masa următoare pe care ți-ai stabilit-o cu maximă seriozitate, fără să trișezi și să muți ora mai devreme : ))) Corpul tău se va descurca să producă glucoză din grăsimea aia adunată pe coapse și cele două rânduri de burți. 

Așa am început eu schimbarea alimentară. Mutând mese. Nu cu Keto. Nu mi-a fost foame dimineața, n-am mâncat. Am stabilit următoarea masă la 3pm. Și ultima la 7pm. Dacă mă săturam cu ce mâncam la ora 3pm, renunțam la ultima. Și am jonglat așa vreo lună. Abia apoi am desoperit keto și importanța grăsimilor naturale în procesul de slăbire. Renunțasem din prima zi la zahăr, așa că începusem să mă documentez doar despre câtă grăsime, câte proteine, ce fel de legume să consum. Așa am început să adopt ideea fastingului prelungit, dar asta după opt luni de teste, urmărind ce diger și ce nu. V-am spus, corpul cere singurel ce are nevoie, trebuie doar să ai puțină răbdare să-l urmărești o perioadă. Nu e cu efect imediat, în caz că mai speră cineva. Iar perioada de mentenanță, cea de după dietă, cred că devine un stil de viață. Rețete keto sunt peste tot pe google, instagram sau explicate pe youtube. Dacă te împinge foarte rău disperarea că nu mai încapi în nici o haină, găsești! : ))) Puțin efort nu strică, ba chiar te motivează să tot descoperi. Baftă! 

30 Days Challenge

Azi e ultima zi de post negru. Scriu de foame adică : ))) Glumesc. Luna asta cred c-am simțit foame d-aia cu leșin, somn, trezit, leșin etc. până-n pragul morții, cam o dată la fiecare cinci ore în drum spre frigider. Glumesc iar. Niciodată. Băi, jur! Nu mi-e foame cât e ziulica de carantină de lungă. Foamea aia poate că era înainte, când mâncam dulciuri. Creierul fiind cel mai mare consumator de energie, termina rapid glucoza și cerea încă o doză de agitație, nesomn și tantrumuri. 

Pe parcusul celor opt luni de când am început schimbarea asta alimentară, am observat că foamea e ca un paznic obraznic la poarta metabolismului, care speră să mai primească ceva pe sub mână, ba un chips, ba o ciocolată mică, ba parcă aș ronțăi ceva dar nu știu ce, ba o scotoceală prin frigider de un sendviș, că doar nu pui masa ca la pomană. Și uite așa crește insulina cu fiecare dumicat și te transformi în rânduri-rândunele adunate în ani de ronțăieli, păcălindu-te singură cu ideea că "vai, dar nici nu mănânc așa mult" și ai impresia că te îngrași cu aer. Eh, vă zice Regina Dietelor că burțile alea se pun din cauza insulinei provocată până la epuizare, până nu vrea să mai funcționeze deloc. Nu mai duce nutrienți în celule, ci transformă glucoza în depozite de șunci : ))) 

De-asta am ținut post negru 15 zile alternate cu 15 mese. Să testez eu exact ce zic ăia care au mai citit două cărți în plus ca mine. Și așa afli că ai destulă energie depozitată în grăsime, încât să reziști o zi fără mâncare. Cred că abia acum am consumat caloriile din cina aia romantică de acum șapte ani : ))) N-am avut amețeli, dureri de cap sau alte simptome din părerile altora negative, cum că-i prea drastic, vai o să mori, anemico! Ba din contră, acum m-am lămurit că postul negru e medicament. Corpul e un mecanism atât de complex, încât trebuie doar să-l urmărești. Te ghidează și se vindecă singur. 

Iar acum să punctez valorile, negru pe alb, că poate mai sunt dubii. În opt luni, cu sport intens, am piedut 10% din grăsimea corporală și am pus 10% masă musculară. Eh, și acum urmează minunea postului negru! În astea 30 de zile, am pierdut 6% din body fat și 0,5% din mușchi, pentru că am făcut sport mai light acasă. Hai că matematica e ușoară! : ))) Indicile de hidratare a crescut șocant de mult, deși beau apă la fel. Prin deducție simplă, corpul se hidratează când pierde din grăsime. Explicația mai pe larg o fi în manualele de medicină, habar n-am, eu zic ce-mi arată cântarul. Așadar am slăbit 5kg care e o pierdere perfect normală. Grăsimea interioară mă interesa de fapt. Nu aia de pe coapse e importantă, ci aia de pe organe, că la patruj` de ani, ce tinerică sexy mai sper să fiu? : ))) Acum mă gândesc la următoarea provocare. Ce să fie oare?

Va urma..

Așa a început totul!

Acum opt luni abia mă mutasem în căsuță nouă, într-o zonă liniștită în margine de capitală. Aici parcă iarba înverzește cu adevărat : ))) Nu e așa mult trafic. De regulă nu se claxonează, domnește o liniște de Rai, iar curățenia încă mă mai uimește și acum. În afară de mai mult soare, n-aș avea alte pretenții. Îmi plac oamenii de-aici, cum își așează elegant vorbele, ba chiar de trei ani îi studiez cu avidă curiozitate. Mă topește politețea lor, cum gesticulează, normalitatea cu care ești tratat, servirea, ah dacă aș putea muta țara asta în România, cu poliție, sistem medical, legi, atunci m-aș întoarce acasă.

Azi e Ziua Internațională a Dorului. Dor -cuvântul meu preferat, fără traducere, curat, al nostru, din latina populară "dolus - a durea" (dolere). Nici un "I miss you, te extraño, mi manchi" n-ar putea aduna într-un cuvânt suferința pricinuită de dragoste, râvna, pasiunea, intensitatea, dorința de a revedea pe cineva drag, pofta de un gust anume, amintirea unui loc uitat, așa cum adună dorul nostru românesc. Cum ar putea o lipsă să fie sinonim cu dor?! În engleză "missing" e și pentru dragoste și pentru pierderea autobuzului. Dar noi folosim DOR doar atunci când suferința bate tare în piept, fie că e din dragoste sau după moarte. Azi mi-e dor de foarte multe momente pe care le-am trăit atât de nefirești, de întregi, cum n-ai crede că există frumusețe pe pământ. Și sunt sigură că voi mai trăi multe astfel de întâmplări pentru că nu voi înceta niciodată să cred în magia lucrurilor simple, alea fără de cuvinte.

Așa a început totul. Cu momentul în care am aflat cine sunt și ce forță zace în mine atunci când îmi propun ceva. Am citit ani la rând cărți despre psihologii, dezvoltare personală, limbaj gestual, comunicare și interpretare, strategii cognitive, traume, ba chiar am descoperit că parenting-ul merge aplicat și în cuplu : ))) După ce m-am vindecat pe interior, am început vindecarea exterioară, că prea păream din filme diferite. M-am înscris la o sală și așa am trăit Iadul prin dureri musculare crunte, că deh, nu mai făcusem sport de când am terminat școala. M-am mai păcălit eu de-a lungul timpului cu câte două săptămâni de sală și apoi lasă, că doar o viață am, devenind tot mai pufoasă ca un cozonac moldovenesc, gata să-mi ies din tava vieții fără griji. Mai un junghi, mai niște insomnii, în haine din ce în ce mai lălâi, până acum opt luni când mi-am zis "Băi fată, proastă nu ești, lasă naibii ciocolata aia deoparte". Și așa am început dieta, sala, iar kilogramele s-au topit de dragul meu : )))
Va urma..

Am revenit ^_^

Hai că după patru ani de tăcere, revin cu o nouă postare pe blogul meu drag. Aproape că uitasem despre călătoria mea în lumea artei, despre iubirea mea pentru hârtie, ah și ce frumos scriam despre zilele mele pline de handmade! O lume pe care o retrăiesc cu ochii închiși, amintindu-mi de oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului. O lume care mi-a deschis inima, care m-a învățat să apreciez lucrurile simple, care mi-a liniștit haosul și mi-a șlefuit atenția la detalii. Orice activitate creativă te dezvoltă ca om, îți mișcă imaginația, te îndreapă spre frumos. Aș vrea să vă pot împrumuta ochii mei, să vedeți cât de rapid se separă binele de rău prin artă. Trebuia să fi descoperit lumea asta mai demult, să fi știut că mâinile astea două pot crea ceva de la zero și mi-ar fi fost îndeajuns să-mi recapăt încrederea, curajul, vocea. 

Prin handmade am început să scriu. Chiar și aici pe blog am postări stângace : ))) pentru că nu știam cum să exprim mai bine ce simt. Mă îngrozea gândul c-aș putea greși, c-ar citi lumea și m-ar judeca. Ba c-aș fi prea mălăiață și visătoare, ba plictisitoare și naivă. Dar acum, uite ce bucurie mare îmi face gândul că îmi scriu doar MIE. În sfârșit m-am lecuit de ochii critici, de teama că nu-s trăsnet de bună, că nu mă potrivesc în tiparele altora. Zău așa, ce epuizant este să încerci să faci pe plac tuturor! Până într-o zi când m-am dezmeticit și am lăsat lumea deoparte așa cum e ea. M-am lăsat să greșesc. Mi-am dat voie să fiu urâtă. Apoi am văzut că sunt mai frumoasă decât atunci când nu mă acceptam. Sunt frumoasă așa! Pentru mine. Oamenii oricum mă vor vedea fiecare diferit. Dar prin mine curge viața asta, eu o trăiesc și fac alegeri exclusiv pentru mintea și inima mea. 

Așa aleg muzica. Nu pentru ce se ascultă, dess-pa-ciii-tttoo : ))) Ascult muzică și sub 500 de vizualizări, a unor oameni șocant de talentați, care trăiesc în aceeași societate mult prea snoabă. Înainte făceam mofturi la autori, alegeam literatura, răsfoiam rafturi întregi la Cărturești. Acum iau la rând fiecare carte de pe Kindle. Unele mă plictisesc îngrozitor, dar le citesc până la capăt și parcă mă-ncred că și dac-aș scrie vreo carte, tot n-aș putea s-o lălăi așa prost. Ah, și ce cărți de suflet am! Aș putea să le recitesc ca și cum le-aș citi pentru prima dată. Ca și filmele de altfel. Cum să nu te uiți măcar de două ori la Pride And Prejudice? Merită numai pentru cât de fabulos este Colin Firth în rolul lui Mr. Darcy xoxo : ))) 

Înainte cumpăram tone de haine. După ce am schimbat patru orașe în două țări și am aruncat cinci dulapuri de cârpe, unele aproape noi, am încetat investiția în chestii materiale. Acum îmi cumpăr exact ce am cu adevărat nevoie. Am renunțat la shoppingul emoțional. Am renunțat la mâncatul dulciurilor în neștire ca pedeaspă a nemulțumirii de sine, a perfecțiunii, a tinde până la extenuare spre o imagine închipuită, ideală, rezultatul fiind exact pe dos. Schimbarea a început (paradoxal) atunci când m-am terminat de cunoscut și acceptat. Așa cum zice Paulo Coelho "when I had the answer, the question changed". Am aflat cine sunt în inimă, ce forță zace în mine, călătoria mea prin viață, cum m-au clădit schimbările de tot felul, oameni cu duiumul cunoscuți pe-ndelete, răbdarea uneori dusă la extrem, nedreptățile, fericirea aia de-o intensitate până la leșin, dar și agonia așijderea. Bun.. și fata asta din oglindă cine e?! Cam urâțică și cam rotunjoară. Pe ici, pe colo, aoleo, când oi fi ajuns așa, spusăi eu mai molfăind niște ciocolată. Și așa, dragii babei, a început totul! 

Va urma..