Dulceață fără zahăr

Mi-a trecut prin gând să fac bradul de Crăciun, dar m-am răzgândit. Parcă e prea devreme totuși, deși eu l-aș ține tot anu' împodobit. Anu' trecut l-am făcut pe 6 decembrie și pentru că am fost în București pentru trei săptămâni, l-am ținut până în februarie să mă pot bucura de el acasă la mine, cu globurile frumoase alese de mine, aranjate așa cum îmi place mie. 

Așadar am zis să mă mai bucur de toamnă și cât a mai rămas frumos din ea, în afară de ploaie care ține de două săptămâni încoa'. Am cumpărat doi bostani d-ăia mici, că ăia mari au multe semințe și nici nu-s așa dulci. Plăcinta copilăriei mele pe care o făcea bunica atât de bună încât trebuia să coacă două tăvi să ajungă la toți. Și mai știu eu pe câțiva d-ăștia înnebuniți după bostani copți la cuptor cu sare și ierburi aromate. Eh, de dragu' vostru și al amintirilor, am făcut din ei pentru prima dată dulceață. Ce rău avea să iasă dacă umplutura din plăcintă e cam aceeași?! Am ras mărunțel bostanii, după care i-am pus la călit în puțin ulei de măsline. După ce a scăzut zeama, adică după vreo oră așa, am pus cinci pastiluțe de stevia. Da, da, fără zahăr. Și a ieșit o dulceeeaaaață mvai, Doamne cât e de bună!!

Am obsevat că și atunci când fac ciocolată de casă și pun puțină stevia, nu are gust de zaharină cum se simte în cafea de exemplu. Iese dulce cât trebuie. Așa că m-am hotărât să fac și dulceață de mere, că tot aveam vreo 15 prin frigider, luate așa, de dragu' toamnei că eu nu prea consum fructe în keto. Mă rog, nu sunt eu omul fructelor oricum. Eu cu prăjiturile mai mult. Pardon, legumele. Legumele sunt preferatele mele, în special mult spanac și broccoli : )))

N-ați mâncat voi de când sunteți dulceață d-asta de mere fără zahăr atât de delicioasă. E așa, ca și cum te topești după dragoste : ))) O mănânci goală și visezi cai verzi pe pereți. O mănânci până termini borcanu' și te mai dezmeticești la ultima lingură. O mănânci și intri într-o stare de bine, de casă caldă cu miros de toamnă și soft jazz pe fundal. Eh, asta e rețeta pentru astfel de stări dacă aveți curaj să încercați. Am ras merele (fără coajă, că doar ștrudelul ăla ceaușist avea coajă, semințe și coatoare cu totu'), le-am pus la călit în zeama lor și puțin ulei de măsline, că uleiul de floarea-soarelui cică nu e bun în keto, am pus stevia și scorțișoară și iată că am inventat Raiul pe pământ!! Vă zic sigur că n-am mâncat niciodată o dulceață mai bună, mai ușor de digerat ca asta. Ah, scorțișoara aia face toată treaba!! Parcă vag îmi amintesc că cineva făcea dulceață d-asta în care punea și nuci, dar în nici un caz n-avea gustu' ăsta atât de bun, desigur :P

Încă n-am primit laptopu' înapoi, trimis tocmai în America la reparat, așa că o să pun poză doar pe FB, că de pe telefon n-am opțiunea asta la blogspot. Dar vă zic, trebuie neaparat încercată!! 15 mere, 3 lg ulei măsline, 1 lg scorțișoară și vreo 5 pastile de stevia. Pfff, gata, că leșin de atâta drag c-am făcut cea mai bună dulceață : )) Mă rog, mândria asta mi se trage și pentru că nu știu să fac chestii dulci, prăjituri, torturi etc. Dar am mâncat vreo două fabrici de orice cu zahăr, încât să știu că e într-adevăr bună, bună tare! Ah, am pus mere Gala. În România sunt asemănătoare cu cele Florine. Spor!! O să îmi dați crezare. Și vă sfătuiesc să faceți mai multă, dacă aveți cumva și alți mâncăcioși prin casă. 

10 frunze Giveaway

Am desenat frunze în cinci zile cât n-are toamna toată. Pe vremea când tăiam la Silhouette, cumpăram ce desenau alții pentru că eu nu știam să le realizez singură. Apoi m-am înscris la un curs de grafică, am plătit 1500 lei pentru 2 luni și am învățat să trag niște linii în illustrator, mai mult pe partea de logo-uri decât pe cea artistică. Degeaba credeam eu că o să desenez invitații de nuntă și cutii 3D, că treaba era alta. La primul curs îmi amintesc că am avut ca temă să desenăm o rață : ))) Deja la a zecea oră de curs  desenam pe 15 layere pentru o singură imagine. Am mai exersat o vreme după ce-am terminat, apoi am lăsat grafica deoparte pentru cinci ani. Iar acum, într-o zi obișnuită, fiind în concediu, am deschis illustratoru` iar. Mare parte e ca mersul pe bicicletă. Nu uiți, mai ales dacă ai învățat de plăcere. Dar sunt și chestii pe care a trebuit să le caut pe youtube să mi le amintesc. 

Am făcut un total și se pare că m-am oprit din desenat la 137 de frunze : ))) Plus un model de ghinde. Am dubii că voi mai sări vreodată într-un morman cu uscăciuni căzute din copaci, așa cum am făcut-o recent la aproape patruj` de ani ai mei. Așa-i când îți place toamna, mai ales când locuiești într-o țară unde-i un singur anotimp. Bifezi cam tot. Plăcintă de dovleac tot anul, mers prin ploaie zilnic, covor ruginiu greblat frumos prin parcuri, ah și ce frumos e de Halloween, deși alții se vaită că e comercial. La fel zic și despre Crăciun. În schimb eu mă bucur, bucurie, bucuroasă!! : ))) Creez drum drept prin viață din a-mi plăcea cât mai multe lucruri. Oameni, locuri, străzi, anotimpuri, zile, tot, orice, chiar și de o cafea la o terasă mică unde merg des cu omu` indiferent de vreme. 

Mai am câteva de pus pe mockup și de transformat în șase formate pentru a fi arhivate. Pe cele postate aici le puteți găsi în magazinul meu SVG vibes iar pentru cei care vor da subscribe la blogul meu și mă vor înștiința printr-un comentariu despre participarea la acest Giveaway, vor primi un set gratuit de zece frunze via mail. Le puteți folosi la Cricut sau Silhouette pentru coronițe de toamnă, scrapbook, ateliere pentru copii sau alte activități creative. Frunzele sunt deja alese, deci va fi ca o supriză : ))) Mulțumesc și spor la crafting!

1 Year - New Challenge

Exact acum cinci ani stăteam în prima bancă la cursul de grafică, curs unde am cunoscut-o pe prietena mea Paula (wink), adică s-a întâmplat să mă nimeresc la momentu` potrivit să cunosc oamenii potriviți. Nu doar pe ea, dar și pe profu` meu Mihai Vasilescu (o închinăciune, da-i-ar `mniezo sănătate : ))) De la omu` ăsta am învățat că illustrator-ul e infinit. Poți face o droaie de combinații în caz că nu-ți iese un o linie, o tăiere, o lipire, orice. Mi se întâmplă să termin un desen și abia apoi să-mi dau seama că puteam să-l fac prin altă metodă mai ușoară dacă aș fi ales varianta X etc. 

De fiecare dată când lucrez în ilustrator sau photoshop aflu câte ceva nou. Îmi mai vine o idee, mai deschid un tab, iar o idee, iau creionul și notez repede, mai fac o schiță și uite-așa mă trezesc că trec ore întregi fără să-mi dau seama. Și mereu, mereu mă motivează, mă inspiră, imaginația o ia razna, creieru` creează încontinuu și nu simt că fac ceva repetitiv, obositor sau plictisitor. Mi-a plăcut grafica digitală și la curs, îmi place de mor și acum după cinci ani. Îmi pare rău c-am lăsat-o deoparte atâta vreme, ehe, pentru când voi avea timp, cine știe, într-o zi, într-un concediu. Am căutat scuze pentru că știam că o astfel de muncă cere foarte mult timp, răbdare, să fii 100% acolo pe vectori.

Nici acum nu am timp, exceptând faptu` că sunt în concediu, dar timpul trece și dacă fac și dacă nu fac. Așa că m-am hotărât să desenez ziua întreagă, mai caut pe youtube explicații, bașca uneori știu sigur că trebuie să desenez într-un anume fel, dar nu știu să denumesc exact termenu` grafic să pot căuta tutoriale, așa că merg pe variante ajutătoare până îmi amintesc abia după câteva zile ce uitasem. Alteori îmi sună cuvintele profului în cap ”să nu vă pună naiba să modificați font-uri vreodată”. Eu: - și dacă aș face din W-ul ăsta un M? Și l-aș întinde puțin că cine l-o fi desenat, n-o știut că mie îmi trebuie un W lăbărțat. Apoi renunț, că într-adevăr se observă diferența.

Vă asigur că dacă suferiți cumva de OCD, illustrator-ul e soluția : ))) Am o satisfacție uriașă să aranjez fiecare linie, să verific distanțe, să măsor toate elementele, să le aliniez, să aleg culoarea care-mi merge mie la suflet. Din zeci de nuanțe de portocaliu, caut exact portocaliul care-mi trebuie. Din sute de linii câte are un desen, verific fiecare curbă, fiecare intersecție, toate să fie perfecte. Uneori plec de la o idee și pe parcurs iese altceva. Mi se întâmplă să vreau să desenez ce am în minte și nu pot, efectiv nu iese din mine exact ideea. Și renunț ori salvez pentru când vreau să revin sau să combin desene. Ciornele sunt mici comori he he he : )))

Poate reușesc totuși să îmi fac un site până de Crăciun, dar nu e grabă. Mi-am dat timp de antrenament un an. Pe-urmă oi vedea pe ce nișă grafică mă axez. Ce știu sigur e că sunt extrem de pasionată de logo-uri, dar îmi place și aria asta creativă de svg-uri pentru mașinicile de tăiat. Un an, următoarea provocare, că tot am terminat keto - un an fără zahăr. Nu știu cum sunteți voi, dar eu dintotdeauna am funcționat cel mai bine cu deadlines și challenges, o altă caracteristică a OCD-iștilor probabil : ))) La fix, la linie, la termen. Hai, pe curând cu noi desene!

Grafică Digitală

Pfeou, hai c-a venit și toamna după atâtea zile călduțe, frumoase, muncind de zor între patru pereți. Acum când sunt eu în concediu, plouă de rupe pământu', deci tot în casă stau închisă, că și așa anu' ăsta n-am avut destulă izolare. Dar să zicem că îmi place mult de tot, doar pentru că desenez și pot să stau toooată ziua cocoțată în pat, cu ceai alături și jazz pe fundal. Cred că am ascultat deja cam tot slow jazz-ul de pe youtube. Mai un vector, mai o ploaie de șuieră vântu' pe sub ușă, mai o gură de ceai bun de mentă, mai un pian în surdină, ce să-mi doresc mai mult?

Reușesc să desenez cam două vectoriale pe zi, vreo șase ore la un svg. Pentru cei care nu știu exact ce înseamnă, ei bine, iau linie cu line, contur, ochi, buze, frunze, bostani, pisici, depinde ce-mi leagă mintea, pun culoare și le salvez în diferite fișiere ca să poată fi folosite apoi pentru ce tip de program are fiecare acasă. Unii lucrează în autocad, alții în inkscape, unii au illustrator sau studio pentru silhouette cameo, alții printează desenele mele și le decupează pentru felicitări sau albume, unii personalizează tricouri, căni, viniluri etc. 

Așadar, tiparele vectoriale sunt întâlnite cam peste tot în jur. Etichete, obiecte, forme, matrițe, chiar și pentru o cutie se fac astfel de desene tehnice, ca apoi să fie trimise în fabrică și tăiate exact după dimensiuni. Partea frumoasă cu acești vectori este că nu pixelizează imaginea oricât de mult ai mări-o. Că vrei o etichetă sau o reclamă pe un bloc, desenul își păstrează claritatea. Dacă înainte se desena pe foaie proiectul unei case, eh, acu' desenezi din mouse pe calculator. Sunt diferite mașinici de tăiat pentru uz personal (nu doar alea industriale) care folosesc astfel de svg-uri pentru handmade. Nu poți tăia o imagine la laser de exemplu, decât dacă e vectorizată înainte. Poți tăia imagini și manual, dar tot ce înseamnă decupaj cu detalii, 3D, filigran pentru bijuterii, broderie etc. folosește grafică digitală. Desenele astea se pot printa (aplica) pe textil, metal, plastic, ba chiar poți tăia sticlă, lemn sau poți broda (personaliza) prosoape cu inițiale, geci, blugi etc : ))) Sper că v-am lămurit cât de cât. 

Dacă vă plac desenele mele și vreți să mă susțineți să desenez în continuare, puteți da share la magazinul meu online SVG Vibes sau o "inimă" de apreciere în caz că aveți cont pe Etsy, ca să fiți înștiințați de fiecare dată când postez un model nou. Mulțumesc frumos! : ) Ah, ah, deja am în minte idei de Crăciun, dar încă n-am terminat cu toamna și halloweenu' buhuhu!! Revin. 

Detoxifiere 9 zile ✓

În postarea anterioară povesteam că am făcut o pauză de o lună după un an fără zahăr, paste, orez, cereale, dulciuri, patiserii și alți carbohidrați d-ăștia rafinați. Ziceam că m-am îngrășat trei kg în prima jumătate, apoi încă unul treptat și apoi zero, curat, frumos, începeam să mă simt ca o doamnă bine care poate mânca orice fără să se îngrașe. Doar că doamenele alea au metabolismul rapid dintotdeauna. Al meu e melc, țestoasă, bănene. Și dacă mănânc cinci salate pe zi, mă îngraș și de la alea. Așa că după o lună de dezmăț culinar, am revenit iar la keto, mai mult pentru că am observat efectul uriaș al unei alimentații proaste asupra emoționalului. Schimbarea în organism de la zero zahăr la ciocolată și alți carbohidrați, e absolut șocantă, jur. De la agitație, nervozitate, nesomn, poftă de dulciuri încontinuu, gândire neclară, trecere de la râs la plâns, puțin mai aveam până să cred că zahărul mă îmbolnăvește psihic. O avea efecte diferite pe alți injectați zilnic cu dulciuri, dar la mine începea să se simtă cu adevărat trecerea asta de la mâncare sănătoasă și sport, la exact alimentația mea de dinainte.

Vorbisem cu cineva care a suferit de ocluzie și s-a vindecat printr-o detoxifiere de nouă zile. Eu n-am nici pe naiba, sănătoasă tun, tensiune, glicemie, colesterol, toate valorile ideale, o să apuc 100 de ani și voi muri de moarte bună. Dar am zis să încerc totuși, că și așa le-am testat cam pe toate. Adunat, am slăbit și m-am îngrășat cam 300 kg în toată viața. Slăbit 10, pus 15. Slăbit 5, pus 2. Slăbit 20, pus 35 : )) Ceva de genu`.

Așa. Și detoxifierea asta supremă, constă în 1200 ml apă, o linguriță de bicarbonat (nu alimentar, ci bicarbonat curat de la farmacie) și două lămâi. Și bei apa asta cu gust clocit timp de 7 zile. Dimineața pe stomacul gol primul pahar, apoi din două în două ore, că cică trebuie băută apa rapiduț cât are proprietăți active. Zis și făcut. Pun, amestec, beau. Oribil. Dar hai că de-acu` am început, n-am voie să mă mai răzgândesc. Cică apă d-asta e bună pentru toată lumea de pe planetă, îndopată cu chimicale și alimente care creează aciditate (nu arsuri la stomac, ci întreg corpu` acid). Apa asta cu lămâie și bicarbonat, alcalinizează corpul, omoară celulele canceroase, bacterii în stomac, intestin etc, deci omoară tot, numa` să trăiești tu bine, sănătos. 

Termini astea 7 zile și abia apoi devine serioasă treaba. În patru pahare de apă (180ml fiecare) puneți 60gr sare amară (se găsește la naturiste - epsom salt). Mâncați dimineată o salată, apoi nimic până a doua zi. La ora 17:00 se bea primul pahar. La ora 19:00 al doilea. Iar la ora 21:00 se face un amestec dintr-o grefă și 120ml ulei măsline. Se bea rapid, ba chiar are gust bun. Mergeți la somn, iar a doua zi dimineață beți și celelalte două pahare, tot la diferență de două ore. În caz c-ați uitat ce gust are un paracetamol ronțăit ca să își facă efectu` mai rapid, eh, apa asta o să vă amărască și viitoarele vieți. Tot ce știați vreodată c-ar fi amar, sarea asta e de zece ori mai amară. De douăj` de ori. De catralioane de ori, amar, AMAR, aammaaaarrr! Bine, ați înțeles.

Deci 7 zile de bicarbonat cu lămâie și 2 zile de epsom salt. Funcționează 100% testat, ba cred că e cea mai mișto cură de detoxifiere încercată vreodată, exceptând gustul, dar na, înduri 9 zile că sfârșitul nu-i ăsta, vă asigur. Efectele sunt colosale. De la energie, somn, reglat tot prin stomac, intestin până la eliminat calculi de la ficat, rinichi, fiere și pe unde mai depui pietre. Dacă ai o piatră pe inimă, o elimini și p-aia : ))) Orice judecată greșită despre cura asta, încetează abia după ce termini al patrulea pahar de sare amară și zici bogdaproste că ai încercat ceva care funcționează într-adevăr. Abia acum sunt sigură că nu mai am nici un cristal de zahăr rătăcit prin mine. Hai, sănătate! Ehe, sănătatea asta nu vine gratuit. Trebuie câștigată prin efort toată viața. 

4 kg de carbohidrați

După un an de keto și minus 30kg, am hotărât să iau pauză o lună să testez niște alimente nepermise și care este efectul lor imediat. Am început cu ciocolată albă, d-aia de nu-ți simți limba de atâta zahăr, niște chips-uri de legume, sărate catran, niște tartinabile cu multe chimicale din comerț întinse pe scovergi de cereale, am băut Aperol și am mâncat înghețată cam în fiecare zi, până am lăsat lingura deoparte și m-am urcat pe cântar după o săptămână de dezmăț culinar. Două kile în plus. Eh, hai că nu-i nenorocire, hainele alea mici, nepurtate de ani de zile, încă îmi vin și cu astea două kile.

Apoi am poftit creveți și calamari. Am mâncat calamari cam vreo zece zile încontinuu. Goi, așa, întinși în mult sos. Apoi am reluat cu încă o ciocolată. Mi-am văzut de treabă, am mai luat un pătrățel. Am mai făcut ceva, iar un pătrățel până am terminat-o pe toată într-o zi. Oare să mă scufund în piscina carbohidraților de tot? Da, da!! Și am mâncat și o felie de tort. Fug-fuguța să mă cântăresc. Încă un kil. Și cu celelalte două, trei kile în trei săptămâni. Pfeaaa, păi chiar stau binișor.

Așa că decid să testez și alte otrăvuri. Încă un kil. Apoi am observat că nu mă mai îngraș deloc. Următoarea săptămână deja mă săturasem de provocarea asta. Cu patru kile într-o lună, care oricum nu fac o diferență majoră, mă simțeam fără energie, obosită, irascibilă, senzație de plin, toxic, pliele uscată, bleah-bleah. Corpul se îngrașă, da, apoi stagnează, apoi iar se îngrașă pentru că cere și mai mulți carbohidrați. Depășești nivelul de gust, confort, mâncat regulat, începi să ”ciugulești” toată ziua și așa renunți, uiți de salate și alte mâncăruri ușoare. Nu te mai simți motivat să faci sport, să ai activități în aer liber și tot emoționalul se clatină.

Acum sunt înapoi la keto. Legume, brânză, carne, ouă, deloc zahăr, fructe, paste, orez, cereale și alți carbohidrați. În cinci zile am slăbit 2 kg. Deja cântarul nu mă mai influențează ca înainte. E un stil de viață care mi se potrivește după foarte multe diete proaste. Mă simt bine, ușoară, energică, vin ideile de-a valma, pielea devine luminoasă, sunt zen, mă bucur altfel de natură, de viață, de mine. Patru kg fac o diferență uriașă la nivel emoțional. Hainele îmi vin la fel. Patru kg sunt primul pas spre încă patru. Degeaba toate bunătățurile alea de pe rafturile supermarket-ului au gust bun, dacă tu te simți ca naiba. Gustul e o senzație de moment, ca oricare altă plăcere. Da, creierul produce serotonină, dar efectul e de scurtă durată și cere iar ciocolată.

Mă rog, teoria e simplă. Să începi cu adevărat o schimbare, aia e partea cea mai grea. Începutul e chinuitor, dar efectul unei alimentații curate este înălțător : ))) Îți schimbă total impresia despre tine. Te face puternic, încrezător, găsești soluții rapid, devii creativ, pozitiv, energic. Dacă toate astea înseamnă ”no carbs”, mă înscriu. Pe 1 octombrie se va redeschide și sala mea sport de dinainte de carantină. Hai, să-i dăm bice pentru o stare de bine!!

Declarație de călătorie

La sfârșitul lui iunie părea că virusul luase o pauză. Se redeschideau magazinele, terasele, lumea era buluc în aeroporturi să plece în vacanță sau ca mine, să viziteze rudele până n-om da colțu` toți. Mama mă anunțase că avea să treacă printr-un moment important, așa că mi-am făcut papornița, am pupat omu` ca de sfârșitu` lumii, că poate n-aveam să mă mai întorc și am fugit la aeroport. Unde mai pui că pe la miezu` nopții înainte de zbor, aflasem de declarația obligatorie de călătorie. Imprimanta rămăsese fără tuș exact atunci. Era menționat clar că trebuie printată, nu salvată pe telefon. După vreo două ore de încercări, am reușit totuși s-o printez în watercolor, ce frumos! 

A doua zi, val-vârtej iau bagajul și fug la gară. Trebuia să traversez toată capitala ca să ajung în aeroport, pentru că toate autobuzele erau anulate, iar eu aflasem asta tot cu o zi înainte. În capul meu, am tot crezut că dacă s-au redeschis magazinele, totul avea să fie ca înainte. După patru ore de schimbat patru trenuri, preț triplu, o rută anulată exact pe peron, am reușit să ajung la aeroport. Gol-goluț cât vedeai cu ochii. Intru la check-in, pun papornița pe bandă, trec prin poarta de securitate, totul perfect. Și fără droguri sau pistoale, tot îmi țin respirația până trec de control. O fi ceva al românilor, nu știu. Mă gândesc că poate îmi găsește vreo substanță interzisă în fondul de ten sau mă suspectează de vreo bombă din cauza sticluței cu parfum. Sau mă confundă cu vreo teroristă urmărită prin Interpol. Până se lămuresc ei că eu leșin dacă mă latră un câine, pierd avionul și mă-ntorc acasă. 

După poarta de securitate, eram toți trași la control corporal, fără să bipăie vreun metal sau să aibă milițienii ăia vreo suspiciune. Ne-au buzunărit și pipăit, de zici că eram toți infractori. Multă pipăială și privit sever. Al naibii virus, mai serios decât pușca și drogul. N-am simțit niciodată atâta tensiune în vreun aeroport de când călătoresc. Pe lângă distanțarea socială, masca și mănușile erau obligatorii. Ajung la poarta de îmbarcare după șase ore plecată de-acasă, drum care în mod normal dura trei ore. Mai aveam o oră până pleca avionul. Zic să îmi trag puțin sufletu` pe una din băncile de așteptare. Toate, toate erau marcate. Un loc disponibil, alte două pauză, astfel că toate erau deja ocupate. Puțină lume, distanțare, puține locuri deci. 

Îmi scrie mama între timp că vrea nu-știu ce parfum pe care nu-l găsește în Italia. Mă-ntorc la duty-free. Nu vedeam zare de om căruia să îi plătesc. Mă duc până la capătul duty-free-ului și îmi zice o cucoană că singura casă se află la capătul celălalt de aeroport. Adică magazine la rând goale, sfârșitul lumii, că de la atâta fugă aveam vedenii cu vălătuci de paie împinși de vânt ca în vestul sălbatic. Nu muzică pe fundal cum era odată, nu mostre, parfumuri deschise, testere de machiaj, cataloage, nimic. Cumpărai ce știai sigur sau la ghici. Achit parfumul, ajung iar în sala de așteptare, zborul meu afișa că poarta de îmbarcare s-a închis. Aoleu, după atâta bătaie de cap, taman din ce motiv pierdeam eu avionul. Râsu`-plânsu`. Reușesc totuși să ajung ultima. Avionul aproape gol. Cred că din 300 locuri, eram vreo 40 de oameni. Distanțare socială. Pe rând de patru, stătea doar o persoană. 

A dat Domnu`, plecată de la 12 ziua să ajung la 12 noaptea. În Italia în aeroport, nu mai respecta nimeni nici o regulă. Ziceai c-am aterizat în altă lume. Unu` mai avea puțin și se urca pe mine la pașapoarte. M-am dat un pas în lături și l-am lăsat să treacă, grăbite-ai unde s-o gărbit bunica! Un aeroport plin, plin pînă la refuz, toată lumea se împingea, de zici că dincolo de uși era libertatea. Nu vreau să dezvolt partea asta, dar ne cunoaștem în orice țară am călători, oricât de ofensați am fi de critica străinilor. Unii dintre noi încă mai cred că stau la rând la pui, ca pe vremea comunismului. În sfârșit. M-a așteptat mama cu de toate. Pijamale noi, bunătățuri gătite, plus o căldură de iad, că abia m-am putut odihni. O să povestesc despre cele 3 săptămâni de vacanță într-un alt articol : ))) 

La întoarcere s-a anulat zborul exact când așteptam la poarta de îmbarcare. Ziceai că s-a pornit vreo răscoală, așa revoltată era lumea. Haos, urlete, explicații, cereau despăgubiri, telefoane de anulare cazare etc. isterie. Săracu` pilot degeaba încerca el să explice că e un angajat și că reclamațiile se fac pe site-ul companiei aeriene. Lumea l-ar fi linșat pe loc. S-a hotărât să fim transferați cu autobuzul pe alt aeroport, la vreo două ore distanță. Și uite-așa, trezită de la ora 7 ca să iau avionul la ora 10, care de fapt a plecat la ora 2pm, am reușit să ajung acasă abia la ora 6pm. Ca să nu mai zic că am plecat la mustață. A doua zi s-a declarat carantină obligatorie, nu doar auto-izolare de 14 zile ca în declarație. Pam-pam! Dacă vă faceți curaj să călătoriți în astfel de vremuri, plecați de-acasă cu ideea că nimic nu mai e cum știați și că schimbările pot apărea oricând. Plecați cu încă două ore înainte să fiți siguri. Cu toată îmbulzeala oamenilor, cei care lucrează în aeroport respectă niște reguli de siguranță, iar asta ia din timpul pe care-l ai tu calculat în minte. În rest, bon voyage și răbdare! Poate aveți mai mult noroc și călătoriți ușor, fără incidente, deși aș crede că-i aproape imposibil în vremurile astea. Baftă!

3000 + 3000 done!

S-a terminat carantina, s-au deschis magazinele și crâșmele, numa` de mine n-are nevoie țara asta : ))) Am fost anunțați oficial că vom mai sta o lună acasă. Poate totuși în august, mai încercăm. Poate chiar de Crăciun dacă nu-mi găsesc altă țară în care să mă mut între timp. Plictiseală mare, mon cher! Cât să stai degeaba? Câte cărți să citești? Cât Netflix să vezi? Nici de învățat germana n-am reușit. Nici să pictez n-am avut chef. Hăt-hăt demult visam la atâta timp liber, iar acum n-am muză. Asta era! Inspirația. Poate singura treabă care încă mă mai tentează este scrisul. Am reușit să prind un bilet spre Italia în iulie, s-o vizitez pe mama. Nu știu sigur dacă și ajung, că pe carantina asta zborurile se anulează zilnic. Ah, să scriu o carte în camera ei de oaspeți, cu tavan înalt, răcoroasă, care miroase "a zor și a tot ce-i mai bun într-o casă". O să scriu dimineața, sorbind caimac lavazza, căutând o muză în spatele tapparellelor scorojite de vopsea verde, iar când voi termina de scris, voi ști că n-a mai rămas nimic în mine. 

Dar până atunci, mai am două săptămâni de numărat carbohidrați, iar pentru asta n-am nevoie de motivație, inspirație, timp sau de o cameră frumoasă în Italia. Trebuie doar să deschid frigideru` : ))) Ba nici p-ăla, că în ultima vreme n-am avut nici poftă de mâncare. Am trăit cu verdețuri cât să spun c-am bifat omad-ul. În schimb am ținut cu sfințenie să fac sport, astfel că azi am terminat provocarea de 30 de zile, cu 100 de abdomene și 100 de genuflexiuni pe zi. Pun poze before & after, chiar dacă abia se observă diferența. Pe undeva sunt 5kg pierdute și niște mușchi mai tonifiați. Eu simt efectul celor 3000 + 3000 de exerciții și nu doar în mușchi, ci și în celulită. Cred că cea mai simplă metodă să întinzi pielea de pe șolduri rămâne squatu`, așa că voi continua să fac 100 și în perioada următoarea până n-o mai atârna nimic. Să stea dom`le totul adunat, legat, strâns în fâșii de fibră, nu așa alandala : )))

Voi lua o pauză de câteva zile cât să-mi "hodin" ciolanele și să-mi umplu burta de pepene roșu și cireșe, apoi voi continua cu o nouă provocare. Încă n-am habar despre ce va fi, da` presimt eu că-i tot ceva legat de spot. Mai am o singură ură imensă de îmblânzit și anume alergatu` brambura prin parc. Doar o magie m-ar face să-mi placă fuga asta în neștire, dar o s-o încerc și dacă aflu că-i ușor și plăcut, înseamnă că sportu` a fost un obstacol doar în mintea mea. Mă rog, obstacol a fost și slăbitul, că între kg în plus și felia de tort, creieru` alege cea mai rapidă și simplă cale spre fericire. În caz că n-o să-mi placă să alerg, vă zic sigur că m-apuc de pictat. Ori fit ori artistă, că pentru amândouă n-am îndeajunsă inspirație : )))

Va urma...

Pauză de vindecare.

Mi s-au înnecat corăbiile tocmai când credeam că viața mea și-a găsit ordinea. M-a părăsit buna dispoziție, sper eu că numa` pentru o perioadă scurtă. Știu că pe undeva mi-a rămas destulă putere să trec și peste momentul ăsta care și-a ales cel mai prost timp de manifestare. Nu putem programa lucrurile așa cum ni le dorim, mai ales pe cele care nu depind doar de noi. Aș vrea să pot crede că va fi ușor în viitor și că voi privi înapoi, dezaprobând zâmbind această întâmplare. Aș vrea să las scris aici, pentru mine, că timpul ori te vindecă ori te amețește de tot, încât nu mai faci diferența între bunătate și răutate. Devine așa, un amestec omogen și face din tine un om neîncrezător, slab și nesigur, care crede doar în nedreptate. Totuși sper că peste un timp, voi putea să revin la mine. Să caut iar frumuseți. Să descopăr din nou ce au de împărțit oamenii. Să regăsesc liniștea și iubirea mea de tot ce-i mai bun de primit și oferit. 

Îți scriu ție, din viitor, că acum am sufletul greu și poate că-ți va fi ușor atunci. Azi mi-a mai murit un om drag. Un om d-ăla bun ca balsamul de pus pe rană. Și îmi înghit amintirile cele mai frumoase, ca să nu m-ajungă disperarea. Tu, în viitor, vei fi deja un om trecut peste această durere. Doar că eu, azi, nu mai știu încotro e drumul ăla drept. Mă sufocă distanța și neputința. Din trăirile mele de-acu`, te formez pe tine în viitor, pentru când îți va fi ușor și limpede că oamenii nu rămân pentru totdeauna. Știu că undeva, am ascuns multă putere să trec peste orice. Vreau doar o pauză să-mi trag sufletu`. Iar când m-oi fi secat de suferință, atunci mă voi fi vindecat. Timpul are rostul lui și sunt sigură că va ține cu mine. Dar tu, dacă vei privi înapoi, să ai ochii blânzi, să ai înțelegere și consonanță, nu dezaprobare sau vreo vină. Atât. 

Despre PLATEAU

Ziua 21, 2100 genuflexiuni ✅ 2100 abdomene ✅ Am făcut oricum mai multe, dar mi-e mai ușor să număr după provocarea de 100 și 100. Am mai slăbit 4kg, deși nu asta intenționez acum, dar cred că mi-a intrat corpul în etapa aia în care s-a obișnuit că nu mai primește zahăr niciodată și n-are încotro decât să scape de tot ce-a mai rămas. Am trecut prin multe faze "plateau" și am să explic ce înseamnă cum pot mai bine, în caz că apucă pe cineva disperarea că timp de o săptămână nu slăbește deloc deși face mari eforturi alimentare.

În plateau, oricât ai ține dietă strictă și ai face sport intens, nu slăbești nici un kil, ba chiar stresezi corpul și mai rău dacă faci bandă până la leșin, crezând că asta-i soluția. Dacă arzi 800 de calorii, tot atâtea kile cântărești după sală. Slăbești doar în intervalul de odihnă. Sunt oameni care, dacă dorm 8-9 ore, pierd kg fără dietă atunci când își propun să slăbească. Cu cât reușești să crești orele de somn, cu atât vei stabiliza cortizolul, adică hormonul stress-ului. Somnul activează și hormonul de creștere care stimulează regenerarea celulelor din mușchi, organe, țesuturi, influențând foarte mult rata metabolică. 

Tot în plateau, degeaba mănânci o mie de calorii pe muchie. Dacă ai educat corpul să mănânce de două ori pe zi, corect, sănătos, el va memora acest pattern și va intra într-o nouă stare de confort, iar faza asta o destabilizezi prin metoda simplă de somn și fasting. Oprește tehnologia și dormi. Oprește-te din numărat calorii și ține post negru de la 18 ore în sus. Îți alegi tu fereastra de 6 ore în care poți mânca două mese keto, fără snack-uri. Eu fac fasting 23 ore și o oră o las rezervă pentru mâncare, pentru că nu amestec niciodată sucul de verdețuri cu alte alimente. Îl beau înainte cu 30 minute de masă, pentru că verdețurile combinate cu alți nutrienți, au risc de balonare. Din nou, nu e valabil pentru toată lumea. Așa se recomandă, asta am făcut din prima zi, fără să testez altfel. Bașca, în terapia Gerson pentru bolnavii de cancer, orice suc proaspăt stors trebuie băut în max 2 ore, în caz că aveți tendința să faceți și pentru a doua zi.

Cred că după atâta fasting, corpul meu deja știe că mai are resurse ascunse și nu se mai luptă cu creierul să le păstreze. Nu-mi mai trimite semnale de foame, nu mai am pofte, iar atunci când totuși mănânc, parcă aș vrea și nu prea. Ciugulesc cât să bifez omad-ul, iar corpul începe să funcționeze după un nou tipar. În keto n-am calculat niciodată caloriile. Am avut la început o aplicație (Carb Manager) care mă ajuta să monitorizez macronutrienții. M-am focusat pe ce are corpul nevoie, nu pe obsesia slăbitului cu orice preț. În keto ar trebui să consumi aprox. 70% grăsimi, 20% proteine și 10% carbohidrați. 

Nu vă îngroziți cum am făcut eu la început, că 70% de uleiuri sunt imposibil de consumat. Au calorii foarte multe și de fapt mănânci puțin ca și cantitate (în jur de 60g). 20% de proteine variază în funcție de greutatea fiecăruia (câte kg ai înmulțit cu 1.5) iar 10% carbohidrați înseamnă max. 20g. În aplicația Carb Manager o să vedeți că se strâng carbohidrați din orice conține fibră, că e spanac sau biscuite de migdală : ))) Da, știu, e bătaie de cap, but hey, fără efort n-ai rezultate.

Mna, nu știu dacă explic bine. Încerc să fac un rezumat din toate informațiile pe care le-am strâns despre funcționarea metabolismului afurisit. Cine vrea să slabească 5kg cât sa-i stea slipul sexy, nu duce același război : ))) Unii slăbesc cu 3 mese pe zi și 2 gustărici, alții mănâncă orice până în ora 4, alții beau litri de apă crezând că apa dizolvă grăsimea, unii încep cu sport intens și renunță imediat, alții mănâncă disociat, unii cred în magia ciorbei de varză, alții aleg dieta vegană, treaba fiecăruia ce crede că i se potrivește. Eu le-am încercat, n-a funcționat nici o variantă pe termen lung, până nu m-am interesat despre funcțiile fiecărui organ și de ce are nevoie ca să-i restabilizez buna funcționare. Sper că s-a înțeles ceva și că n-am aglomerat prea multe idei deodată. Chapeau! 

Despre ce am mai citit

După niște foarte mulți ani în care am vorbit cu imens de multă lume, datorită job-urilor și mutatului din Bacău în Iași, apoi în București, apoi în altă capitală, iar acum în alt oraș, am ajuns la concluzia simplă că oamenii gândesc și reacționează diferit. Și până nu-ți faci asta ca regulă interioară, o să tot treci prin neplăceri și dezamăgiri. Credeți-mă, în scris sună ca un citat d-ăla siropos, dar în realitate e foarte dificil să te separi de lumea din jur, care la un anumit nivel îți influențează deciziile și ai impresia că ești parte din toți oamenii cu care ai interacționat, ca un organism viu, inseparabil.  

Ceea ce gândești tu cu tine, ca parte individuală, ca poveste unică, tocmai asta te face diferit în ideile pe care le exprimi, în durerile pe care le simți, în toate bucuriile și experiențele tale. Ale tale. Nu ale soțului, mamei, fratelui, prietenei. Dacă respecți că oamenii vin fiecare cu păreri diferite în urma experiențelor avute, ești în siguranță, ai mintea cât de cât sănătosă în cercul vicios al traumelor. Am văzut disperare, ură, invidie, răutate, urlete în față și mă gândesc că în fiecare zace o oglindă în care se ceartă, astfel că am învățat să nu mai absorb ce vine negativ spre mine, pentru că știu că e doar oglinda în care omul ăla se ceartă cu el însuși. Rar de tot nu-mi reușește să mă separ, dar durează puțin. Din toată lumea aia imensă pe care am cunoscut-o, să zic că ar fi cinci oameni numărați cu care n-aș mai schimba nici un cuvânt, nu pentru părerile noastre diferite, ci pentru răutatea întruchipată. 

Unii oameni sunt crâncen de răi. Schimonosiți de neputiință și ură. Efectiv nu există în ei latura empatică. Poate nici mie nu-mi reușește empatia de fiecare dată. Sunt stări, conflicte interioare, traume care te fac să reacționezi așa cum n-ai vrea de fapt. Dar omul care e în stare să spună cu sinceritate "îmi pare rău", pentru mine are mai multă însemnătate decât greșeala în sine. Orice urmă de empatie mă liniștește că nu stau de vorbă cu un narcisist. Am trecut prin astfel de experiențe toxice cu oameni care nu s-ar pune deloc în papucii durerilor tale, care n-ar înțelege absolut nimic din ce vrei să spui, care ți-ar oferi ajutorul doar dacă au ceva de câștigat înapoi, care sunt obsesiv dependenți de măreție, care cred că ei nu greșesc niciodată, care cred într-un EU închipuit și așteaptă să li se ofere din oficiu ce-i mai bun, fără efort. Un narcisist nu-și bate capul cu ce simți, ce principii susții sau drepturile tale individuale. E totul, totul despre el și nu va simți nici o remușcare în a te folosi atâta timp cât îi alimentezi exact nevoile. Nu spera că mai multă dragoste, grijă, dedicare, îl va face să se schimbe câtuși de puțin. Când nu mai ai resurse pentru a cădi piedestalul lui de rege, o să-ți spună simplu să-ți vezi de drum. Nu va lua în considerare niciodată gunoiul emoțional cu care te-a intoxicat. 

Psihopatul nu simte empatie, vină, nu plânge, nu-l mișcă nimic emoțional. Așa se naște. Sociopatul ajunge la același nivel, doar că nu se naște, ci devine în timp. Narcisistul nu are remușcări, în schimb are empatie doar pentru el însuși. Se iubește atât de tare și se pupă în oglinda traumelor, încât are impresia că el este victima mereu. Nu-și va cere niciodată scuze pentru că dintr-un orgoliul infinit de prostesc, crede că nu face nimic rău. Nimănui, niciodată. Un inocent : ))) Nu suportă criticile. Orice reproș activează furia și ura imediat. 

Un narcisist se formează din bucăți de oameni. Nu are nimic al lui, unic, diferit, original, de-aia este și așa cameleonic, aparent plăcut de toată lumea. Și va continua să stoarcă cei mai bun din oamenii care au nenorocul să îl întâlnescă, hrănindu-și ego-ul lui suprem cu toate frumusețile caracterului tău. Exact ce-i va plăcea la tine la început, exact aia va urî la tine mai târziu. Ești funny? Da, are nevoie de funny, vrea să-l distrezi ca o păpusă muppet ce ești. Va căuta exact omul cel mai mișto, vesel, creativ, deștept, iar apoi îl va urî exact pentru calitățile lui, încercând să le distrugă pentru că nu le poate imita, nu le poate avea, iar asta îl face să se simtă inferior. Narcisistul are o abilitate fantastică de a-ți intra în creier să-ți sucească mințile și când vei fi suficient de nebun, te va acuza de nebunie, deși tocmai el ți-a provocat-o. Te va confuza într-atât încât n-o să mai faci diferența între realitate și fantezie, pentru că sinceritatea nu există în lumea lui. 

Narcisistul e un om manipulativ. Știe cum să te ia. Câteva teste mici să vadă cam care ți-e calapodul să-și poată face niște bocanci din sufletul tău. Mereu trebuie să câștige. Mereu trântește ușa și pleacă primul. Este un bully. Se hrănește din nenorocirea altuia. Orice merge altora rău și-i merge lui bine, ohooo viața are sens! Își va alege mereu oamenii de care să-și bată joc, p-ăia slabi, nesiguri, sinceri, naivi, sensibili. Un narcisist nu va fi niciodată fericit, pentru că nimic nu e mai presus de el. Orice orgoliu infinit, pentru mine înseamnă nacisism. Orice silent treatment e o formă de abuz. Dacă se-ntâmplă se te plângi de ceva, va găsi o metodă să-ți minimalizeze nevoia de ajutor, ca să nu se simtă el cumva responsabil. Un narcisist este focusat pe nevoile lui, atât. Te va intimida ușor prin agresiune verbală, niciodată prin comunicare, soluționare, progres sau dezvoltare interioară. Un narcisist are stări extrem de schimătoare, de la om mișto la om rece și invers. Dacă trebuie să ai grijă ca și cum ai călca pe ouă, fugi, fugi departe. Este gelos și invidios. Calitățile altora sunt doar de interes personal. În orice ceartă, n-ai voie la liberă exprimare. Și te va învăța că orice tentativă de reproș va avea consecințe emoționale dureroase. No communication is good communication pentru el. 

Prima armă emoțională pe care o folosește un narcisist este indiferența. Te face să crezi că nu contezi deloc. Nici cuvinte, nici sentimente, nici nevoi. Dacă plângi, îți va spune că ești prea sensibil. Dacă îi spui ce gândești, gândești prea mult. Dacă te jignește, va spune că a glumit. Dacă totuși te va ajuta, fii sigur că așteaptă recunoștință și va avea grijă să rămâi dator. Te vede ca majoritar, nu ca individ. 

Ce vreau să spun e că, dacă ai cunoscut astfel de oameni, nu e vina ta. Nu ai nevoie de ei, ci ei au nevoie de tine ca să le încarci proviziile cu atenție, aplauze, aprobări, imagine, cu lacrimile și frustrările tale, orice pozitiv sau negativ îi fac să se simtă superiori. Orice ai face, patologia unui narcisist îl va face să creadă că el e de fapt victima și că el nu greșește niciodată. Oamenii care te iubesc sincer, te vor iubi pentru tine cu totul. Nu ești un robot programat să faci orice pentru confortul altora. Dacă te simți epuizat psihic, dacă simți că nu-ți mai găsești locul în lume, dacă ai impresia că ești doborât într-un fel în care nici cuvintele n-o pot descrie, caută cauza și apoi soluția. Dacă plângi în fața unui narcisist și simți că nu-ți va înțelege niciodată durerea, trust your intuition. Fără compasiune, nu poți iubi pe alții. N-ar fi rău să citiți puțin despre gaslighting. Narcisistul bârfește și răspândește zvonuri, apoi se lasă pe spate și se bucură de spectacol. După o ceartă, va bârfi indiferent că-i ești prieten, iubit sau din familie. Narcisistul simte când te-ai săturat, simte că pierde controlul asupra ta și că vrei să-ți capeți independența. Te va abandona în cel mai urât mod, pentru că vrea păpuși pe ață, nu oameni. Dacă vrei să recunoști rapid un narcisist, urmărește ce spune despre alții și vei vedea că el e doar o victimă în povestea tuturor. Narcisistul urăște rușinea, pentru că nu vrea să vadă monstrul din oglindă. Arată-i tu unui narcisist unde greșeșete : ))) Numa` încearcă să-i arăți vreo față hâdă din el și vei vedea patologia la scenă deschisă. 

Tot ce poți face e să stai departe. Evită orice amintire frumoasă, orice crezi special. A fost doar o iluzie. Oamenii cu adevărat speciali nu pun la pământ alți oameni. Să te vindeci de abuz nu înseamnă să te întorci la abuzator. O să ajungi tot în punctul ăsta mereu, indiferent câtă dragoste, înțelegere și răbdare oferi. Narcisistul nu pricepe bunătatea. O vrea, știe că dă bine în ochii lumii, dar nu o simte. Nu știe să iubească. Iubește ceea ce faci în folosul lui. Va avea întotdeauna dreptate. Cu orice critică sau reproș crede că îi omori falsa imagine superbă despre el însuși. Nu cred că vrei să dezbați cu un narcisist motivele unei despărțiri : ))) Iadul e blând. Nu-și va permite niciodată să fie vulnerabil, să lase garda jos. Consideră că e o slăbiciune muierească sau de fătălăi, în nici un caz în acord cu grandomania lui. Mereu va ține la aparențe, etichete și prima impresie, tocmai pentru a se convinge că nu este atât de oribil pe cât se știe adânc în interior. Omul întreg la cap nu folosește tipare.

Am vrut de foarte mult timp să scriu un articol despre această patologie. L-am făcut cam lung, deși nici așa parcă n-am cuprins ce-am citit în ultimul an. M-a pasionat dintotdeauna cum gândesc oamenii, cum reacționează, ce decizii iau sub presiune, cum se manifestă sub stress, ce principii au, ce limite, ce calități și defecte. Creierul omului este fascinant, vă spun! Și voi continua să studiez comportamente de dragu` descoperirii. Citesc despre bunătate, ură, gelozie, invidie, fericire, ba chiar și despre limbajul corpului sau bunele maniere. Am trecut prin experiențe cu narcisiști. Impactul emoțional a fost dezastruos de fiecare dată. Caracteristica personalității mele introvertite este "arbitrul", mediatorul conflictelor și oricât de bine aș fi fost intenționată, oricât ajutor și dragoste aș fi oferit, a fost ca și cum aș da mâncare unei statui. Cam atât. Mulțumesc pentru răbdare, în caz c-ați ajuns la finalul acestui articol! 

14 zile fără zahăr

Nu credeam c-am să promovez vreodată ideea de a face sport, ba chiar să faci exerciții zilnice. Nu credeam c-am să renunț la zahăr. Cum să renunți la biscuiți, ciocolată, caramel, înghețată, brioșe, melci glazurați cu nuci, covrigi calzi cu sare mășcată, brânzoaice, cum? Iaca brusc. Nu de luni, nu de la 1 ale lunii, nu după Crăciun, Paști și ce alte scuze mai inventăm. Când am văzut cum s-au adunat merdenelele pe șolduri, m-am hotărât să mușc din tocul ușii numa` să renunț la toate otrăvurile astea vândute la toate colțurile și pe toate rafturile din supermarket. 

Ia imaginați-vă o lume în care s-ar vinde mâncarea sănătoasă. Orez de conopidă. Pizza cu blat de broccoli. Cafea cu zahăr de mesteacăn. Biscuiți cu zahăr de cocos. Brioșe cu făină de migdale. Și toate să fie ieftine, accesibile oricui, nu doar pe raftu` ăla de naturiste și gluten free din magazine. Dar din păcate trăim într-o lume în care un burger costă 10 lei la Mc, iar o salată 35. Așa că n-avem încotro decât să facem alegeri, să ne informăm și să filtrăm ce ni se potrivește, pentru că organismul fiecăruia reacționează diferit, dar pastilele costă la fel pentru toată lumea.

Am propus pe pagina mea de FB - Maria Dinu 14 zile fără zahăr, plus 30 de abdomene pe zi. Băutorii de cafea pare că sunt cei mai afectați. Totul până la licoarea vrăjită : ))) Ok, zahăr la cafea, dacă n-aveți xylitol sau erythritol, că stevia mi se pare oribilă la gust. Apoi, vai, vai ce facem cu fructele, că viața se sfârșește în 14 zile fără toată fructoza pământului. Bine, cu fructe, doar că sunt unele care au indice glicemic scăzut. Căpșuni, mure. fragi, afine, pepene galben, caise. Vă reamintesc că totul e o alegere și că nu trebuie să faceți exact ca mine, dar n-ar strica să dai o pauză corpului tău, informându-te clar despre alimentele pe care le consumi. 14 zile, atât.

Dacă scrii pe net despre beneficiile unui produs, fii mai isteț și caută și riscuri. Cum ar fi bananele. Au potasiu, dar au și foarte mult zahăr, doza zilnică recomadată de potasiu fiind de 4700mg echivalentul a 15 banane. Evident că nu poți mânca atâtea, așa că alternativa este gâul încolțit, pătrunjelul, varza furajeră, swiss chard, bok choi, spanacul - deși spanacul este considerat un antinutrient din cauza oxiliților care împiedică absorbția mineralelor. Trebuie doar să citești câte puțin zilnic. Puțin. Înainte să pui capul pe pernă și să adormi așa, fără nici o informație, citește ceva, vezi un filmuleț, orice te ajută să înveți ceva nou. Nu ai răbdare pentru că ajungi la capătului interenetului și ai impresia că nimic nu mai e sănătos pe piață, ei bine, nici să te îndopi în continuare cu produse la nimereală nu e tocmai soluția : ))) Vă las câteva alimente permise în keto, care au carbohidrați puțini, poate ajută măcar așa, de orientare.

Așadar fără zahăr, ar însemna și fără pâine, paste, orez, făinuri, cereale etc. Dar hai, pentru că știu exact ce înseamnă - eu care echilibram dulciurile într-o mână și restul făinoaselor sărate în cealaltă mână - zic să fiu prietenoasă și să fac permis zahărul la cafea și fructele cu moderație. Cu plăcere! : ))) Dar în rest, nu-i efortul atât de mare, pe cât e gândul că trebuie să renunți la ceva ce-ți place. Gândirea trebuie puțin disciplinată. În rest suntem on track, în fiecare zace voință, frumusețe și încredere. Și mușchi hahhaha.. Nu uitați de abdomene.

Va urma..

Află cine ești.

În ultima vreme, am primit așa multe mesaje de la fete pe care nu le știu personal, dar care s-au simțit inspirate de ceea ce scriu și au început să facă ceva. Fie c-au schimbat alimentația, fie că s-au apucat de sport, fie c-au renunțat la snack-uri, fie că au ales doar două mese pe zi, important e c-au început. Asta-i partea cea mai grea, restul vine ca bulgărele de zăpadă. Să îți dorești o schimbare în bine, ține de forța interioară. Voința e o iudă trădătoare, vă spun! Azi vrei din ficați să ții dietă și te visezi deja peste vreo câteva luni superbă. Mâine vrei o felie de tort și s-a dus naibii voința, pe ideea ”o viață am, lasă că sunt bine așa, fericirea contează” : ))) 

De-aia îmi dau eu provocări cu termen, să nu cred că restricțiile țin la nesfârșit. Dacă termin astea 30 zile, voi avea satisfacția c-am mai reușit ceva. Pe urmă iau pauză dacă mi-e poftă de vreun frappe sau o înghețată (ceea ce nu se-ntâmplă, dar barem creierul meu știe că are voie). Și iar încep 30 zile. Și tot așa până când disciplina alimentară a devenit obișnuință. Alții or folosi alte strategii, eu așa funcționez. Îți croiești singură propriul tipar, numa` începe! Alege stilul, trage linii, strabilește timpul de lucru cu tine ca să nu ai impresia că ține o eternitate. Promit eu că puterea interioară crește pe parcurs și că efortul devine normalitate. 

Și eu am fost inspirată de o grămadă de oameni, de cărți și filmulețe. De-aia vreau să inspir mai departe. Nu am un corp perfect, în caz că are cineva impresia că dau lecții. Nu încurajez aspectul, ci încrederea în sine, disciplina, voința și sănătatea. Acum nouă luni mi-am propus să renunț la zahăr. După ce am văzut efectul în 30 zile, am zis, hai că încă 5kg nu-i imposibil, hai că nici sportul n-o fi iadul și nici să mă informez despre funcțiile fiecărui organ nu-i chiar degeaba. Și de la lună la lună, treptat, am găsit ce mi se potrivește. Decizia n-am luat-o într-o dimineață însorită, răsfoind o revistă cu fete frumoase, zicându-mi ”mvai ia uite, ca asta vreau să fiu!”. Decizia a venit după o lungă perioadă de vindecare interioară. Mai întâi am vrut să mă știu zdravănă la cap și împăcată cu mine însămi. Abia apoi a urmat schimbarea exterioară.

Sănătatea vine din interior, așa zice un vechi proverb doftoricesc : ))) D-apăi degeaba arăți tu superb, dacă tu ești copt pe dinăuntru de suferințe. Tratează-ți mintea, sufletul, scoate din tine liber ce vrei să zici, ce simți, fii fericit cu ceea ce ești, și cu alea bune și cu alea rele, greșește, ia-o de la capăt, acceptă că perfecțiunea nu există. Toți avem câte ceva de care nu suntem mulțumiți. Ori relație ori job ori rândunelele de pe șolduri. Pune muzică, scutură burțile pe muzică latino, încarcă-te cu energie pozitivă și apoi o să vezi că ciocolata parcă nu mai e fericirea supremă. 

Lucrează cu tine mereu. Nu pentru ce cred alții. Alții habar n-au ce cred despre ei înșiși. Fă-ți un plan și ține-te de el. Nu vizualiza direct rezultatele, că dacă renunți cumva, chimicalele produse de creier în urma unei dezamăgiri, sunt aceleași cu cele ale violenței fizice. Biciuești corpul cu niște speranțe închipuite. Mai bine acceptă-te, ai răbdare, începe, că schimbarea vine sigur-sigur! 

Bless this mess!

Dacă n-ai dulceață și pe pereți, înseamnă că nu ești gospodină. Dacă habar n-aveai că lingura de bambus se face mov de la afine, înseamnă că.. te-ai mai deșteptat puțin : ))) Avea bunica mea o vorbă "dacă scapi sarea, nu înseamnă că te cerți; ești doar prost". Așadar, dulcețuri nu prea am făcut în viețișoara asta. O cumpăr de-a gata mereu. Dar acum că am 95% grijă ce mănânc, zic să fac ceva fără fosfați alimentari.

M-am trezit de dimineață în a 70a zi de carantină și ce să fac, ce să mai fac? Am fugit repede la piață. Când vezi atâtea tarabe de fructe și legume colorate, mmm, vin ideile de-a valma. Am cumpărat căpșuni, zmeură și afine. Fuga-fuguța înapoi acasă. Intru pe net, răscolesc zeci de rețete până să-mi dau seama că tot gătitul din inimă iese mai bun : ))) Am văzut eu pașii, zic să fiu moldoveancă sadea de încăpățânată și să creez rețeta mea. Cât de greu poate să fie?! 

Spăl fructele, le împart jumătate întregi, jumătate le mărunțesc. Variantele cu zahăr sunt ușoare. Lași o noapte 1kg fructe în 500g zahăr, a doua zi pui zahărul și zeama la fiert, iar când s-a îngorșat siropul, adaugi fructele și mai lași 15 minute. Atât. Simplu. Jap în borcane, burtă fericită la iarnă! Dar dacă faci dulceață keto fără zahăr, ce zeamă, ce sirop? Așa că am hotărât să fieb jumătate cu erytritol și cealaltă jumătate s-o adaug la sfârșit. 

Zmeura nu vă mai chinuiți să o păstrați, că se mărunțește oricum. Căpșunile rămân întregi, la fel și afinele. Am pus la 1kg fruct - 200g erytritol. Deși are 0 calorii și gust de zahăr, e cu 30% mai puțin dulce, așa că rămâne mai mult gust curat de fruct, nu clei zaharos. Am pus un lime mic în fiecare și puțină vanilie. Așa zicea pe net, așa am făcut, voi nu faceți ca mine : ))) 

Zmeura a ieșit catran de acră, dar îmi place. Are o aromă de-ți bat vecinii la ușă. Dacă fac wafălșii mai dulci, merge perfect! Dulceața de căpșuni e mai blândă. Dulcișoară chiar și așa, cu zahăr puțin. Dar aia de afineeeee! Doamne apără, ce bună a ieșit, exact cât trebuie de dulce, aromată, fină, te unge pe suflet. Gata, asta e preferata mea și o s-o fac în fiecare an de-acu`! Cine vrea să încerce, mâna sus! : ))) 

Stil de viață, nu dietă.

Se sfârșește și perioada asta de stat acasă, gata, suntem sănătoși toți, virusul a murit de plictiseală singurel p-afară, Guvernul a anunțat că putem merge la muncă din iunie, ce fericire, exact ce ne-am dorit dintotdeauna, muncă, bani și distracție! : ))) Mie mi-a priit din plin perioada asta de izolare. Am reușit să pun în ordine niște treburi pe care le tot amânam, inclusiv disciplina alimentară, că doar dacă stai acasă și n-ai copii, e mai ușor să te ții de un program zdravăn. Am reușit să mă odihnesc cât pentru toți cei 22 de ani de muncă, că eu am fost harnică, am avut primul job la 16 ani. 

Keto mi s-a potrivit încă din prima săptămână, când abia reușeam să înțeleg ce înseamnă. Cu singura regulă impusă de a renunța la carbohidrați. Această ”dietă” a devenit un stil de viață așa cum citeam eu prin cărți și credeam că autorul vinde vise. Dacă ești gras și îți dorești să slăbești, stilul de viață mai durează. Creierul percepe schimbarea tot ca pe-o dietă la început. Ah, trebuie să renunț la pâine, paste, orez, cereale, patiserii și dulciuri. Păi și ce mai rămâne? Promit eu că mai sunt alternative și că mâncarea keto nu vine de pe Lună : ))) Poți face pizza din blat de broccoli, orez din conopidă, zahărul poate fi înlocuit cu zahărul de cocos sau de mesteacăn (xylitol), ouă, brânză, carne cu legume la tigaie și un wafăl cu făină de migdale în loc de pâine etc. Keto înseamnă mâncare simplă, curată, cu nutrienții necesari corpului, nu pofte în neștire. Toate se găsesc pe aceleași rafturi din supermarket, trebuie doar să fii mai selectiv. 

Nu s-a inventat roata cu dieta asta. Pur și simplu, după studii pe ani de zile, s-a concluzionat că zahărul nu doar te trimite în faza prediabetică, dar are și efect rapid asupra Alzheimer-ului, cancerului, problemelor de colon, ficat, tensiune, insulină și cam orice se mai strică prin corp. Sunt câteva cazuri cu oameni cunoscuți, care au suferit de Alzheimer și știu sigur că au avut o plăcere pentru dulciuri. Carbohidrații cam tot în direcția asta te trimit. Așa că, decât să zici ”o viață am, barem cât trăiesc să mănânc ce-mi place”, stai și reflectează. Să mănânci orice, fără disciplină nu înseamnă doar o viață scurtă, ci și una plină de dureri de tot felul. Aciditate, gastrită, ficat gras, indigestii, dureri de oase, piele îmbătrânită etc. Astea fiind cauze des întâlnite. 

Mai degrabă încerci să reduci, dacă totuși nu poți să eviți zahărul și restul de carbohidrați periculoși. La mine nu merge așa. Ori totul ori nimic : ))) Așa că am ales ”nimicul”, care înseamnă totul acum. Am reușit să mă vindec de dulciuri. Bașca am făcut o negresă în nouă luni și a rămas neatinsă după două bucățele, pentru că nu mi-e poftă de dulce. Corpul îmi comandă singur ce am nevoie. Simt când fac pauză de sucuri verzi. Sau când nu țin post negru măcar o dată pe săptămână. Poate că a devenit obișnuință, dar nici nu m-aș mai întoarce la obișnuința de dinainte. Așadar, o salată la fiecare masă și mai puține dulciuri, atât de simplu e! Ba chiar știu pe cineva care a urmat un an de terapie Gerson, chiar recomandată bolnavilor de cancer. Deci se poate, doar voință, informație și disciplină trebuie!

Va urma..

End of challenge.

Treaba asta cu 30 de rețete keto, n-a fost o alegere potrivită, pentru că mă împinge corpul la fasting, așa cum l-am obișuit timp de aproape nouă luni să țină post negru măcar o dată pe săptămână. După ultima provocare de 15 zile fasting și 15 mese, mi-e și mai greu să revin la obișnuința de dinainte. Ori vă dau rețete "cum să faci omletă în treij` de moduri" : ))) ori dau de pomană tot ce gătesc, că nu pot mânca atât, iar de gătit în fiecare zi, poze, postat, e complicat. Așadar, după cinci zile, cum aș da-o, trebuie să renunț. 

Mai degrabă vă scriu despre keto, decât să pun pe-o farfurie avocado, ouă, brânză, carne și salată. Ba chiar gătitul asta îmi epuizează toată motivația de a mai căuta informații despre metabolism și ce-ar trebui să funcționeze bine în corp. Oricum nu cred că urmează careva rețetele mele, că ori n-ai somon ori n-ai chef, cam tot pe-acolo : ))) O să scriu despre sport și ce alte chestii fac eu pentru slăbit frumos, cu focus pe sănătate, nu pe reguli. Cine se simte motivat, își va ajusta singur stilul. Oricum funcționăm diferit și ce ar avea efect pentru mine, poate ție îți face rău, că ori ai colesterol mărit, ori tensiune ori alte complicații care nu dau rezultate la fel. 

Partea frumoasă din toată experiența asta, rămâne tot sportul, chiar dacă am și zile fără chef. Sport fac zilnic acasă, exerciții ușurele, cât să-mi țin mușchii activi până se deschid sălile de fitness. Voi face în continuare cele 100 de abdomene și 100 de genuflexiuni, să văd eu dacă ăia de pe youtube sunt mincinoși cu "before and after 30 days challenge" : ))) Și dacă nu se văd diferențele, îi caut eu și le bat obrazul de vânzători de iluzii ce sunt. Totuși am așa o speranță că trei mii de abdomene nu-s chiar fără efect. Mai degrabă încerc provocări legate de sport, decât de gătit. Vă las totuși ultima rețetă (nu știu dacă există, că e inventată rapid cu ce aveam la îndemână prin frigider) wafălși cu spanac, nom nom nom, habar n-aveți ce delicioși sunt! 💕

Într-un smoothie de spanac, tocați și două ciuperci, plus niște păstăi verzi. Combinația de legume la liberă alegere. În compoziție adăugați două lg. făină cocos, două ouă, 200g cașcaval, niște condimente - eu am pus sare și paprika - și puțin bicarbonat, deși nu cred că e necesar. Data viitoare voi încerca fără. Încingeți wafălul și lăsați la copt vreo 5 minute. Asta e o alternativă a pâinii noastre cea de toate zilele. Ba chiar puteți să formați chiftele și să le coaceți direct în cuptor. Simplu, sănătos, ușor, rapid, ieftin, keto, nutrienți și gust nemaipomenit, pe cuvânt! Bon appétit! 

New challenge

Oricât mi-ar plăcea să scriu, azi voi fi scurtă. Sper. Încerc. Că de obicei uit să mă mai opresc. 

Am început o nouă provocare, după cum bine știți, pentru c-ați ales-o voi dintr-o listă întreagă de alte chestii mișto. Treij` de zile de rețete keto. La care am adăugat și eu 100 crunches și 100 squats. Asta e a patra rețetă, celelalte fiind deja postate pe contul meu de FB - Maria Dinu

Așadar, pentru toți mâncăcioșii de pâine, s-a inventat pâinea fără carbohidrați, yay! Eu oricum n-am fost niciodată cu făinoasele astea. Doar cu dulciurile. Aș fi putut să trăiesc doar cu ciocolată albă, tort de nuci și înghețată de caramel sărat. Mă rog, nu cred c-aș fi trăit prea mult, dar ce bine c-am descoperit keto, fără zahăr, dar cu etythritol care are același gust (30% mai puțin dulce), carbohidrați din oleaginoase și legume, grăsimi, făinuri și alte alternative numai bune de topit rândurile depuse pe ici, pe colo.

Pâinea keto se face din 3 ouă și 3 linguri de brânză cremă. Atât. N-are gust de pâine, clar, dar îți păcălești mintea că poți face sendvișuri măcar. Se separă gălbenușurile, se bat albușurile spumă, se amestecă ușurel cu brânză, sare și ce condimente mai poftiți, se formează pâinici pe foaie de copt și se dă la cuptor 20 minute la 150°C. Ba chiar poți întinde foaie mare să faci lipie pentru burrito sau shaworma de casă. Pentru un sendviș keto, pui între două pâinici d-astea, o felie de cașcaval, o chiftea de carne sau vegetală, avocado, niște felii de castraveți și câteva foi de salată. Bon appétit!

Simplu, rapid, ieftin, gustos, sănătos, keto și ce mai vreți voi! : ))) Asta pentru că am primit o grămadă de mesaje că nu se poate renunța la pâine și la fructe. Pentru o perioadă scurtă, după ani întregi în care ți-ai făcut toate poftele în neștire, cred că poți să te înduri să-i dai o pauză corpului tău. 

Va urma..

Despre "înainte" și "acum"

Stau puțin pe tușă câteva zile, să-mi trag sufletul după atâta post negru. Glumesc. Ieri am mâncat, azi nu mi-e foame. Deștept metabolism! Imediat a memorat că următoarea zi nu mai primește mâncare și că trebuie să consume din grăsimea depusă acum cinci ani. Așadar, intenționez să subliniez niște diferențe între dietele pe care le țineam înainte și Keto. În ultimii zece ani m-am îngrășat 30 kg, din cauze diferite. Mutatul dintr-un oraș ”comfort-zone” în capitală, o afacere proprie, stress, schimbări de tot felul, nemulțumiri, critici personale, ale altora, pretenții, societate snoabă, mutatul în altă țară când abia mă adaptasem, and so on, scuze mii de a mă refugia în comoditate, renunțare, negare etc.

După ce mi-am făcut o analiză interioară și am fost întreagă la cap, să mă accept cu toate defectele și frumusețea mea urâțită de kg în plus, m-am pus serios pe strâns cunoștințe despre funcțiile corpului, de la doctori care au predat la Harvard, Oxford, ba chiar și de la sportivi, dietologi de duzină, păreri pro și contra. Nu sunt un guru al nutriției. Scriu aici despre ce am testat pe mine însămi de-a lungul multor ani de diete proaste. În ultimii zece ani, am ținut cure disociate, cu ciorbă de varză, paleo, unele doar cu proteine, altele fără lactate etc. Slăbeam 5 kg, apoi puneam 7. Slăbeam 10 kg, puneam înapoi 15. Vă las să socotiți cam cât am slăbit și m-am tot îngrășat înapoi 30kg în zece ani, doar din diete : ))) Dacă e grea matematica, vă zic eu. Am ținut-o din dietă în dietă, fără să mă documentez despre organe și ce rost are colesterolul bun, ăla rău (care nu e rău dacă funcționează corect), despre insulină, diabet, boli și cauze, gobule, sucuri gastrice, corp alcalin, corp acid, intestin (care are 5-6m lungime și în care se dezvoltă sistemul imunitar), colon, care-i treaba cu celulita, vitaminele.. Doamne apără, aproape că învățam și cum să operez pe inimă : ))) Glumesc. 

Înainte credeam că mâncatul des și puțin, e secretul, că îi dai voie corpului la digestie rapidă. Nu. Cu fiecare dumicat, crește insulina. Habar n-aveam că sunt rezistentă la insulină măcar. Adică orice dietă aș fi ținut, daca insulina nu mai funcționa corect, aș fi slăbit biciuind corpul degeaba, supunându-l la carențe până în pragul unei boli. Am făcut toate analizele. Sănătoasă, cam anemică așa rotunjoară, colesterol bun, tiroidă praf : ))) Și am schimbat radical modul de slăbire. M-am axat pe citit biblioteci de păreri și am început să fac sport. Cui îi este lehamite de sport, vă spun că nu antrenează doar mușchi, ci schimbă și modul de gândire. Încercați și vă lămuriți singure. Am renunțat la orice sursă de zahăr, carbohidrați - miere de albine, siropuri ”sănătoase”, paste, orez, cereale, pâine, dulciuri și patiserii, anumite legume care conțin zahăr (morcovi, sfeclă, păstârnac, țelină etc) dar mai ales, la fructe : )))) că tot primesc mesaje dacă nu cumva s-ar putea restabiliza insulina consumând și niscai fructele. În afară de căpșuni, zmeură, fragi, pepene galben și caise, NU! Astea au indice glicemic scăzut. Orice altă sursă de zahăr, jap, provoacă insulină. 

Îmi era tare greu la început să înțeleg tot rostul insulinei și a întregului metabolism, dar citind pe bucățele, m-am lămurit cât de prost țineam diete înainte. Ori renunți de tot și ai rezultate cum zice-n carte.. ori ții cu jumătăți de măsură și speri că poate păcălești corpul și slăbește rapid și simplu, ca prin minune. Logic că nu. Înainte mâncam mic dejun, cereale, iaurt 0%gr. Mâncam la prânz fierturi, carne și aia parcă supărată pe viață, nimic delicios, totul cât mai trist : ))) Normal că aveam pofte până lăsam bale pe vitrinele de prăjituri și renunțam la dietă. Acum dacă îmi pui un tort în față, mai degrabă mi-ar fi poftă de o negresă keto. Înainte mâncam biscuiți ”de dietă” fără să am habar despre valorile nutriționale. Mâncam fructe, fără să știu despre fructoză. Mâncam o salată imensă de roșii, fără să știu că roșia e tot fruct, doar că se găsește la raftul de legume : ))) Mâncam salate, fără să știu că anumite salate sunt goale în nutrienți. Nu știam despre importanța potasiului și ce naibii rost are atâta calciu, că m-am săturat de mâncat brânză goală. Mâncam așa cum scriau ăia la gazetă, prin nuș` ce can-can de superbități și snobism extrem. Cum auzeam că ”vai, nu-i bine să mănânci seara”, imediat și eu, după ora 4 mă înfometam aiurea. A nu se confunda cu fastingul. În postul negru trebuie să consumi la ultima masă, nutrienții necesari organismului pentru a rezista 24h doar cu apă. Dacă tu ești anemic de la atâtea salate triste, fastingul e boală, nu medicament. 

Înainte mâncam la ore fixe. Că-mi era foame sau nu, eu eram cu farfuria sub nas, ca să respect programul. Altă greșeală. Dacă nu ți-e foame, nu mânca! Corpul nostru e un mecanism atât de complex, rupe glucoză pentru energie, separă grăsimi, cară sânge, filtreză, elimină, ca să vii tu mai deștept să-i spui că n-are voie să mănânce seara. Zău, chiar așa? Sau mai sunt unii dietologi, vai, snack-uri între mese. De ce? Ah, că e piticul ăla pe creier, ciudos și încăpățânat să mănânce des, că altfel o ia razna, asta-i altceva. Dar disciplina alimentară nu se joacă cu pitici d-ăștia obraznici : ))) Încă o dată, orice dumicat crește insulina. Dacă tu ești gras și vrei să restabilizezi funcția cea mai importantă a metabolismului, gustăricile astea sunt păcăleală, nu progres. Nu mânca dacă nu ți-e foame, atât! Că ai vrea să ronțăi ceva, ăla e piticul care trebuie disciplinat. Și cred că cea mai simplă metodă e cea cu ore fixe, fără snack-uri. Dacă simți că la prânz nu ți-e foame, amână până la masa următoare pe care ți-ai stabilit-o cu maximă seriozitate, fără să trișezi și să muți ora mai devreme : ))) Corpul tău se va descurca să producă glucoză din grăsimea aia adunată pe coapse și cele două rânduri de burți. 

Așa am început eu schimbarea alimentară. Mutând mese. Nu cu Keto. Nu mi-a fost foame dimineața, n-am mâncat. Am stabilit următoarea masă la 3pm. Și ultima la 7pm. Dacă mă săturam cu ce mâncam la ora 3pm, renunțam la ultima. Și am jonglat așa vreo lună. Abia apoi am desoperit keto și importanța grăsimilor naturale în procesul de slăbire. Renunțasem din prima zi la zahăr, așa că începusem să mă documentez doar despre câtă grăsime, câte proteine, ce fel de legume să consum. Așa am început să adopt ideea fastingului prelungit, dar asta după opt luni de teste, urmărind ce diger și ce nu. V-am spus, corpul cere singurel ce are nevoie, trebuie doar să ai puțină răbdare să-l urmărești o perioadă. Nu e cu efect imediat, în caz că mai speră cineva. Iar perioada de mentenanță, cea de după dietă, cred că devine un stil de viață. Rețete keto sunt peste tot pe google, instagram sau explicate pe youtube. Dacă te împinge foarte rău disperarea că nu mai încapi în nici o haină, găsești! : ))) Puțin efort nu strică, ba chiar te motivează să tot descoperi. Baftă! 

30 Days Challenge

Azi e ultima zi de post negru. Scriu de foame adică : ))) Glumesc. Luna asta cred c-am simțit foame d-aia cu leșin, somn, trezit, leșin etc. până-n pragul morții, cam o dată la fiecare cinci ore în drum spre frigider. Glumesc iar. Niciodată. Băi, jur! Nu mi-e foame cât e ziulica de carantină de lungă. Foamea aia poate că era înainte, când mâncam dulciuri. Creierul fiind cel mai mare consumator de energie, termina rapid glucoza și cerea încă o doză de agitație, nesomn și tantrumuri. 

Pe parcusul celor opt luni de când am început schimbarea asta alimentară, am observat că foamea e ca un paznic obraznic la poarta metabolismului, care speră să mai primească ceva pe sub mână, ba un chips, ba o ciocolată mică, ba parcă aș ronțăi ceva dar nu știu ce, ba o scotoceală prin frigider de un sendviș, că doar nu pui masa ca la pomană. Și uite așa crește insulina cu fiecare dumicat și te transformi în rânduri-rândunele adunate în ani de ronțăieli, păcălindu-te singură cu ideea că "vai, dar nici nu mănânc așa mult" și ai impresia că te îngrași cu aer. Eh, vă zice Regina Dietelor că burțile alea se pun din cauza insulinei provocată până la epuizare, până nu vrea să mai funcționeze deloc. Nu mai duce nutrienți în celule, ci transformă glucoza în depozite de șunci : ))) 

De-asta am ținut post negru 15 zile alternate cu 15 mese. Să testez eu exact ce zic ăia care au mai citit două cărți în plus ca mine. Și așa afli că ai destulă energie depozitată în grăsime, încât să reziști o zi fără mâncare. Cred că abia acum am consumat caloriile din cina aia romantică de acum șapte ani : ))) N-am avut amețeli, dureri de cap sau alte simptome din părerile altora negative, cum că-i prea drastic, vai o să mori, anemico! Ba din contră, acum m-am lămurit că postul negru e medicament. Corpul e un mecanism atât de complex, încât trebuie doar să-l urmărești. Te ghidează și se vindecă singur. 

Iar acum să punctez valorile, negru pe alb, că poate mai sunt dubii. În opt luni, cu sport intens, am piedut 10% din grăsimea corporală și am pus 10% masă musculară. Eh, și acum urmează minunea postului negru! În astea 30 de zile, am pierdut 6% din body fat și 0,5% din mușchi, pentru că am făcut sport mai light acasă. Hai că matematica e ușoară! : ))) Indicile de hidratare a crescut șocant de mult, deși beau apă la fel. Prin deducție simplă, corpul se hidratează când pierde din grăsime. Explicația mai pe larg o fi în manualele de medicină, habar n-am, eu zic ce-mi arată cântarul. Așadar am slăbit 5kg care e o pierdere perfect normală. Grăsimea interioară mă interesa de fapt. Nu aia de pe coapse e importantă, ci aia de pe organe, că la patruj` de ani, ce tinerică sexy mai sper să fiu? : ))) Acum mă gândesc la următoarea provocare. Ce să fie oare?

Va urma..

Așa a început totul!

Acum opt luni abia mă mutasem în căsuță nouă, într-o zonă liniștită în margine de capitală. Aici parcă iarba înverzește cu adevărat : ))) Nu e așa mult trafic. De regulă nu se claxonează, domnește o liniște de Rai, iar curățenia încă mă mai uimește și acum. În afară de mai mult soare, n-aș avea alte pretenții. Îmi plac oamenii de-aici, cum își așează elegant vorbele, ba chiar de trei ani îi studiez cu avidă curiozitate. Mă topește politețea lor, cum gesticulează, normalitatea cu care ești tratat, servirea, ah dacă aș putea muta țara asta în România, cu poliție, sistem medical, legi, atunci m-aș întoarce acasă.

Azi e Ziua Internațională a Dorului. Dor -cuvântul meu preferat, fără traducere, curat, al nostru, din latina populară "dolus - a durea" (dolere). Nici un "I miss you, te extraño, mi manchi" n-ar putea aduna într-un cuvânt suferința pricinuită de dragoste, râvna, pasiunea, intensitatea, dorința de a revedea pe cineva drag, pofta de un gust anume, amintirea unui loc uitat, așa cum adună dorul nostru românesc. Cum ar putea o lipsă să fie sinonim cu dor?! În engleză "missing" e și pentru dragoste și pentru pierderea autobuzului. Dar noi folosim DOR doar atunci când suferința bate tare în piept, fie că e din dragoste sau după moarte. Azi mi-e dor de foarte multe momente pe care le-am trăit atât de nefirești, de întregi, cum n-ai crede că există frumusețe pe pământ. Și sunt sigură că voi mai trăi multe astfel de întâmplări pentru că nu voi înceta niciodată să cred în magia lucrurilor simple, alea fără de cuvinte.

Așa a început totul. Cu momentul în care am aflat cine sunt și ce forță zace în mine atunci când îmi propun ceva. Am citit ani la rând cărți despre psihologii, dezvoltare personală, limbaj gestual, comunicare și interpretare, strategii cognitive, traume, ba chiar am descoperit că parenting-ul merge aplicat și în cuplu : ))) După ce m-am vindecat pe interior, am început vindecarea exterioară, că prea păream din filme diferite. M-am înscris la o sală și așa am trăit Iadul prin dureri musculare crunte, că deh, nu mai făcusem sport de când am terminat școala. M-am mai păcălit eu de-a lungul timpului cu câte două săptămâni de sală și apoi lasă, că doar o viață am, devenind tot mai pufoasă ca un cozonac moldovenesc, gata să-mi ies din tava vieții fără griji. Mai un junghi, mai niște insomnii, în haine din ce în ce mai lălâi, până acum opt luni când mi-am zis "Băi fată, proastă nu ești, lasă naibii ciocolata aia deoparte". Și așa am început dieta, sala, iar kilogramele s-au topit de dragul meu : )))
Va urma..

Am revenit ^_^

Hai că după patru ani de tăcere, revin cu o nouă postare pe blogul meu drag. Aproape că uitasem despre călătoria mea în lumea artei, despre iubirea mea pentru hârtie, ah și ce frumos scriam despre zilele mele pline de handmade! O lume pe care o retrăiesc cu ochii închiși, amintindu-mi de oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul timpului. O lume care mi-a deschis inima, care m-a învățat să apreciez lucrurile simple, care mi-a liniștit haosul și mi-a șlefuit atenția la detalii. Orice activitate creativă te dezvoltă ca om, îți mișcă imaginația, te îndreapă spre frumos. Aș vrea să vă pot împrumuta ochii mei, să vedeți cât de rapid se separă binele de rău prin artă. Trebuia să fi descoperit lumea asta mai demult, să fi știut că mâinile astea două pot crea ceva de la zero și mi-ar fi fost îndeajuns să-mi recapăt încrederea, curajul, vocea. 

Prin handmade am început să scriu. Chiar și aici pe blog am postări stângace : ))) pentru că nu știam cum să exprim mai bine ce simt. Mă îngrozea gândul c-aș putea greși, c-ar citi lumea și m-ar judeca. Ba c-aș fi prea mălăiață și visătoare, ba plictisitoare și naivă. Dar acum, uite ce bucurie mare îmi face gândul că îmi scriu doar MIE. În sfârșit m-am lecuit de ochii critici, de teama că nu-s trăsnet de bună, că nu mă potrivesc în tiparele altora. Zău așa, ce epuizant este să încerci să faci pe plac tuturor! Până într-o zi când m-am dezmeticit și am lăsat lumea deoparte așa cum e ea. M-am lăsat să greșesc. Mi-am dat voie să fiu urâtă. Apoi am văzut că sunt mai frumoasă decât atunci când nu mă acceptam. Sunt frumoasă așa! Pentru mine. Oamenii oricum mă vor vedea fiecare diferit. Dar prin mine curge viața asta, eu o trăiesc și fac alegeri exclusiv pentru mintea și inima mea. 

Așa aleg muzica. Nu pentru ce se ascultă, dess-pa-ciii-tttoo : ))) Ascult muzică și sub 500 de vizualizări, a unor oameni șocant de talentați, care trăiesc în aceeași societate mult prea snoabă. Înainte făceam mofturi la autori, alegeam literatura, răsfoiam rafturi întregi la Cărturești. Acum iau la rând fiecare carte de pe Kindle. Unele mă plictisesc îngrozitor, dar le citesc până la capăt și parcă mă-ncred că și dac-aș scrie vreo carte, tot n-aș putea s-o lălăi așa prost. Ah, și ce cărți de suflet am! Aș putea să le recitesc ca și cum le-aș citi pentru prima dată. Ca și filmele de altfel. Cum să nu te uiți măcar de două ori la Pride And Prejudice? Merită numai pentru cât de fabulos este Colin Firth în rolul lui Mr. Darcy xoxo : ))) 

Înainte cumpăram tone de haine. După ce am schimbat patru orașe în două țări și am aruncat cinci dulapuri de cârpe, unele aproape noi, am încetat investiția în chestii materiale. Acum îmi cumpăr exact ce am cu adevărat nevoie. Am renunțat la shoppingul emoțional. Am renunțat la mâncatul dulciurilor în neștire ca pedeaspă a nemulțumirii de sine, a perfecțiunii, a tinde până la extenuare spre o imagine închipuită, ideală, rezultatul fiind exact pe dos. Schimbarea a început (paradoxal) atunci când m-am terminat de cunoscut și acceptat. Așa cum zice Paulo Coelho "when I had the answer, the question changed". Am aflat cine sunt în inimă, ce forță zace în mine, călătoria mea prin viață, cum m-au clădit schimbările de tot felul, oameni cu duiumul cunoscuți pe-ndelete, răbdarea uneori dusă la extrem, nedreptățile, fericirea aia de-o intensitate până la leșin, dar și agonia așijderea. Bun.. și fata asta din oglindă cine e?! Cam urâțică și cam rotunjoară. Pe ici, pe colo, aoleo, când oi fi ajuns așa, spusăi eu mai molfăind niște ciocolată. Și așa, dragii babei, a început totul! 

Va urma..